Cererea mondială de aur, în trimestrul unu 2013, a fost de 963 tone, evaluată la 50,5 miliarde dolari, arată datele publicate, joi, de Consiliul Mondial al Aurului.
Cantitatea în tone a fost cu 13% mai mică, faţă de 2012, calculat an la an.
O cerere crescută s-a înregistrat la aurul de prelucrat pentru bijuterii, lingouri şi monede.
Cererea de aur din partea băncilor centrale, în primele trei luni din 2013, a depăşit 109 de tone, pentru al şaptelea trimestru consecutiv.
Calculat anualizat, cererea de aur a crescut cu 22% în Statele Unite, 27% în India, 20% în China, cu 4% în Rusia şi Turcia.
În Europa (exclusiv CSI) cererea de aur a scăzut cu 26%.
SURSA: Agerpres