Cererea totală de aur în perioada iulie-septembrie 2014 a scăzut cu 2,5% în ritm anual până la 929,3 tone, cel mai scăzut nivel înregistrat după trimestrul patru 2009. În trimestrul al treilea cererea globală de aur pentru bijuterii, cel mai mare domeniu de consum pentru metalul galben, a scăzut cu 4% până la 534,2 de tone.
De asemenea, achiziţiile globale de lingouri şi monede de aur au scăzut cu 21% până la 245,6 tone. Băncile centrale din întreaga lume au adăugat 92,8 tone la rezervele lor de aur în trimestrul al treilea, cu 8,6% mai puţin decât în perioada similară a anului trecut. Chiar dacă este în scădere achiziţiile de aur ale băncilor centrale au înregistrat al 15-lea trimestru consecutiv de creştere.
Pe piaţa din China, care anul trecut a fost cel mai mare consumator mondial, consumul de bijuterii de aur a scăzut cu 39% în timp ce investiţiile în lingouri şi monede de aur au scăzut cu 30%. În total, cererea de aur a consumatorilor chinezi a scăzut cu 37%.
În aceste condiţii, India a redevenit cel mai mare consumator mondial de aur, cumpărând 225,1 tone de bijuterii, lingouri şi monede de aur în trimestrul al treilea, faţă de 182,7 tone în cazul Chinei.
'Estimările noastre pentru întregul an sunt aceleaşi atât pentru India cât şi pentru China. Ne aşteptăm ca în ambele ţări cererea de aur să fie undeva între 850-950 de tone. Ambele ţări rămân pilonii cererii mondiale de aur', a declarat directorul de studii de piaţă de la WGC, Alistair Hewitt.
Cererea de aur a crescut vertiginos după criza financiară din 2008 pe măsură ce investitorii s-au orientat spre valorile de refugiu. În anul 2011 cererea mondială de aur a atins vârful de 4.702 tone însă anul trecut a coborât la 4.080 tone. Aceasta în condiţiile în care preţul aurului a scăzut cu 28% anul trecut şi în acest an a înregistrat o nouă scădere de 3,3%.
Consiliului Mondial al Aurului se aşteaptă însă ca în acest an cererea de aur să se stabilizeze undeva la 4.000 – 4100 de tone.