După mai bine de doi ani de pandemie, românii au decis să investească din ce în ce mai mult în imobiliare. Acest lucru este confirmat și de ultimele cifre care arată că cererea pentru spațiile comerciale a crescut în 2022 cu aproape 50%.
În primul trimestru al anului cererea pe segmentul spațiilor comerciale a crescut cu aproape 50%. Eliminarea treptată a restricțiilor și revenirea la birou pentru o parte dintre angajați a amplificat acest trend și la nivel de industrie.
La fel de căutate sunt casele, pentru care se înregistrează cu 40% mai mult interes din partea cumpărătorilor față de ultimul trimestru al anului 2021, în timp ce pentru apartamente cererea a crescut cu aproape 30% în primele trei luni ale anului față de finalul anului trecut, conform analizei făcute de agenția imobiliară cu acoperire națională Blitz.
“În contextul războiului ruso-ucrainean, dar și al inflației tot mai ridicate, investițiile în imobiliare sunt percepute ca fiind sigure pe termen lung și mulți dintre cei care amânaseră finalizarea unor tranzacții în 2021 le-au definitivat în primele luni ale lui 2022, ” a explicat Cătălin Priscorniță, fondator și CEO Blitz. ”Pentru că cererea este ridicată, ne așteptăm să vedem prețuri în continuă creștere în perioada următoare la nivel național.”
Analiza făcută de specialiștii Blitz asupra cererii pe ofertele din portofoliul companiei arată că primul trimestru al anului 2022 a fost marcat de cele mai importante creșteri, comparativ cu ultimul trimestru al anului 2021, în Iași (cu 73.12%), Constanța (cu 69,21%) și Craiova (cu 62,33%).
Numărul tranzacțiilor, în creștere de la lună la lună. Care sunt județele fruntașe
Conform ANCPI, numărul tranzacțiilor a crescut de la o lună la alta, în perioada ianuarie – martie 2022 fiind înregistrate niște salturi semnificative în județele:
- Mureș – de la 379 tranzacții în ianuarie la 1004 în februarie, înregistrând o creștere de 164.9%, și de încă 9,2%, în martie
- Sibiu – de la 575 trabzacții în ianuarie la 1044 în februarie, adică o creștere de 81.56% și de 37.16% în martie
- Cluj – de la 1935 tranzacții în ianuarie, la 3041 în februarie, marcând o creștere de 57.15% și 32,68%, în martie
Specialiștii anticipează creșteri ale prețurilor până la final de an, dar și cerere pe măsură
Trendul crescător al prețurilor continuă la nivel național, atât pe segmentul de vânzare, cât și pe cel al chiriilor, pe fondul scumpirilor materialelor de construcții și ale materiei prime.
Conform indicelui Blitz, în București prețul mediu la apartamentele de vânzare a avut o creștere constantă de la 1.491 euro/mp în ianuarie la 1.605 euro/mp în martie, în timp ce în Cluj-Napoca costul a urcat de la 1.782 euro/mp în prima lună a anului, la 1.824 euro/mp în martie.
În ceea ce privește piața chiriilor, în luna martie chiria medie lunară pentru un apartament de două camere a atins la București 517 euro, la Brașov 410 euro, la Cluj-Napoca 361 euro, iar la Timișoara 358 euro.
“Anticipăm un posibil val de interes pentru investițiile imobiliare în regiunea vestică a României, dată fiind distanța relativ mare de conflictul armat de la granița estică a României. Investițiile imobiliare s-au dovedit a fi mai sigure și mai ferite de depreciere față de alte plasamente, în perioade de incertitudine,” a spus Cătălin Priscorniță, CEO Blitz.
”În zona centrală a țării, prețurile au suferit mici corecții, în limite normale, pe fondul unui număr de tranzacții în creștere semnificativă față de lunile precedente. Ținând cont și că în perioada următoare se vor concretiza cererile demarate în primul trimestru, iar începutul de an a fost foarte activ, ne așteptăm ca perioada verii să fie, de asemenea, încărcată de activitate, atât din perspectiva cererii cât și a tranzacțiilor finalizate.”