”Cererea pentru vacanţe cu un buget de peste 1.000 de euro per familie este cu o treime mai mare faţă de anul trecut, în timp ce vânzările de pachete all inclusive la hoteluri de cinci stele au crescut cu 15%. Destinaţille pentru care au fost cumpărate vacanţe la acest buget sunt Spania, Grecia, Antalya, România, Bulgaria şi Croaţia”, reiese din datele Paralela 45.
În acest context, agenția de turism a înregistrat vânzări în creştere cu 20% pentru sezonul 2017, până la finalul lunii iunie, față de faţă de perioada similară din 2016, majoritatea fiind cumpărate în perioada de Early Booking. Un alt vârf de vânzări a fost cu o săptămână înainte de vacanţa elevilor, când s-au achiziţionat pachete din campania Last Minute de oferte pentru circuite şi sejururi cu plecări din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi spre Grecia, Spania, Turcia, Croaţia, Portugalia, Italia şi Cipru. Cele mai solicitate pachete turistice au fost cuprinse între 1.200 şi 1.600 de euro/familie.
Majoritatea turiştilor pentru vacanţele de vară sunt familiile cu copii, care pun accent pe calitatea serviciilor şi promptitudinea primirii ofertei şi a informaţiilor despre destinaţia aleasă. Mai mult de 25% dintre rezervări se fac online, cu plata online (transfer sau link de plată), inclusiv prin intermediul sistemului de rate disponibil în cadrul agenției. 1 din 6 clienţi preferă plata în rate a vacanţei, în timp ce 60% plătesc cash.
“Numărul mare de cereri pe care le primim pentru vacanţe arată că românii preferă să călătorească prin intermediul unei agenţii de turism, care le oferă un pachet complet, dar şi sfaturi de călătorie şi mai ales asistenţă turistică la destinaţie. Permanent le recomandăm românilor să aibă agentul lor de turism, aşa cum au medicul sau avocatul lor”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45 Cele mai căutate destinaţii pe charter vara aceasta sunt Grecia (+23%), Spania (+20%), Turcia (+18%), în revenire faţă de vara trecută, Portugalia (+10%), urmate îndeaproape de Croaţia şi Italia. Dintre destinaţiile cu transport propriu, cele mai căutate sunt România, Bulgaria, Grecia cu Coasta Ionică, Riviera Olimpului şi insulele din Marea Egee, Albania şi Muntenegru.
“Recomandăm turiştilor să rezerve din timp vacanţa, pachetele pe cursele charter din prima parte a sezonului fiind rezervate în proporţie de 80-90% înainte de începerea sezonului estival. În funcţie de cerere, pe unele destinaţii cum ar fi Antalya, Spania şi Grecia am putea suplimenta numărul de locuri”, mai spune Alin Burcea. Turoperatorul va lansa în timpul verii şi programele pentru iarnă, pentru care are deja cereri. Este vorba despre vacanţele pe charter în Laponia, înainte şi în timpul Crăciunului, de la 1.500 de euro de persoană, la hoteluri de patru şi cinci stele, pachete care conţin programe speciale pentru copii. Noutatea este introducerea unei curse şi înainte de Crăciun, care le permite turiştilor să îl întâlnească pe Moş Crăciun în Laponia şi apoi să petreacă sărbătoarea acasă.
În cazul Revelionului, noutăţile sunt pachetele pentru Madeira (de la 650 de euro/persoană), Thailanda (de la 1.145 de euro/persoană), Punta Cana (de la 1.745 de euro/persoană), Insula Bintan şi Singapore (de la 1.795 de euro/persoană), Mauritius (de la 1.799 de euro/persoană), Los Vegas şi Los Angeles (de la 1.890 de euro/persoană), Africa de Sud (de la 1.995 euro/persoană), Zanzibar (de la 2.190/persoană). În plină iarnă în România, turiştii au la dispoziţie vacanţe în destinaţii exotice, în prima săptămână a anului în Sri Lanka şi Puket şi în prima săptămână din februarie în Miami şi Singapore.