"Incidentele provocate de malware pentru dispozitivele mobile sunt pe un trend ascendent la nivel mondial. Telefoanele inteligente sunt esenţiale în interacţiunile pe care le avem", a declarat directorul general al CERT-RO, Augustin Jianu.

"Sigur, ne simplifică viaţa, dar de multe ori o pot complica. Infracţionalitatea în spaţiul cibernetic vizează exploatarea vulnerabilităţilor sistemelor, dar şi neatenţia utilizatorilor. Folosirea necorespunzătoare a dispozitivelor mobile poate produce pierderi financiare şi scurgeri de date personale în mediul online. Scopul acestei campanii este de a informa utilizatorii dispozitivelor mobile, cu privire la pericolele existente, şi de a prezenta sfaturi de securitate esenţiale pentru o protecţie adecvată", a mai spus Jianu. 

Potrivit unui comunicat al Centrului, CERT-RO, Poliţia Română, DIICOT şi compania de securitate Bitdefender îşi unesc forţele cu Centrul European privind Criminalitatea Informatică (EC3) al Europol, în săptămâna dedicată campaniei anti-malware pe dispozitivele mobile, cu scopul de a ridica gradul de conştientizare faţă de pericolul reprezentat de creşterea acestui trend infracţional. 

În săptămâna 24-28 octombrie, organizaţiile partenere, din mediul public şi privat, inclusiv agenţii ale UE (ENISA şi eu-LISA), vor desfăşura activităţi de sensibilizare a utilizatorilor de terminale mobile cu privire la fenomenele infracţionale şi consecinţele lor. Campania se derulează în 22 de state membre UE (Austria, Belgia, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Ungaria, Irlanda, Italia, Franţa, Germania, Grecia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania şi Regatul Unit) şi trei state din afara UE (Columbia, Norvegia şi Ucraina). 

"Dispozitivele mobile, cum ar fi telefoanele inteligente sau tabletele, sunt elemente esenţiale în viaţa noastră de zi cu zi, iar riscul de malware pe mobil este semnificativ. Hackerii pot fura bani şi informaţii personale, pot folosi dispozitivele utilizatorilor ca boţi, pentru a derula atacuri DDoS, şi pot spiona activitatea utilizatorilor. Din păcate, mulţi utilizatori nu conştientizează pericolul şi nu dau importanţă protejării dispozitivelor lor mobile în faţa unor potenţiale atacuri", se spune în comunicat. 

Activităţile ce vor fi derulate în cadrul campaniei variază de la conferinţe de presă, cursuri şcolare, ateliere educaţionale şi cursuri de formare, webinars şi chestionare online în zona de social media. 

"Acest efort pan-european va fi însoţit de o campanie de comunicare masivă în spaţiul online, prin intermediul canalelor media sociale şi site-urile organizaţiilor naţionale implicate", precizează CERT-RO. 

Campania face parte din cadrul Lunii Europene a Securităţii Cibernetice (European Cyber Security Month – ECSM 2016). 

Pentru a ajuta oamenii mai bine în a-şi proteja dispozitivele mobile de infractorii din spaţiul cibernetic, Centrul European privind Criminalitatea Informatică (EC3) a dezvoltat materiale de sensibilizare, disponibile publicului pentru descărcare în 20 de limbi. Astfel, se oferă o imagine de ansamblu a ameninţărilor şi a vulnerabilităţilor cheie pentru dispozitivele mobile. Un set de sfaturi explică modul în care un utilizator obişnuit ar trebui să efectueze zilnic activităţi pe terminalul mobil fără a se supune pericolelor: descărcarea aplicaţiilor din magazinul de aplicaţii online, efectuarea de servicii bancare pe internet, utilizarea corespunzătoare a unei conexiuni de tip Wi-Fi sau evitarea infectării cu ransomware de mobil. 

Aşa cum arată raportul EUROPOL din 2016 privind pericolul reprezentat de criminalitatea organizată pe internet, malware-ul dedicat dispozitivelor mobile este extrem de prezent în investigaţiile efectuate de organele de aplicare a legii din 14 ţări europene. Acesta reprezintă un indicativ clar că malware-ul pentru mobil este din ce mai prezent ca tip de ameninţare cibernetică la nivel european. 

"Organele de aplicare a legii şi partenerii noştri din mediul privat continuă să raporteze proliferarea malware-ului pe mobil, care acum a devenit la fel de sofisticat precum cel pentru PC. Folosirea software-ului de securitate şi raportarea unor astfel de atacuri vor oferi o imagine de ansamblu şi o oportunitate de a reduce această ameninţare pentru utilizatori. Trebuie să transmitem un mesaj de conştientizare pentru cetăţeni şi mediul de business, iar această iniţiativă globală reprezintă primul pas în a crea o alianţă comună între sectorul public şi cel privat în interiorul UE şi nu numai. Peste 45 de parteneri din zona industriei de securitate, instituţii bancare, ministere şi organizaţii de tip CERT vor susţine această campanie la nivel naţional", a afirmat, la rândul său, directorul EUROPOL, Rob Wainwright. 

AGERPRES