CertAsig menţionează că, deşi piaţa asigurărilor continuă să traverseze o perioadă dificilă, a reuşit să continue tendinţa ascendentă din ultimii 3 ani. Compania a încheiat anul 2010 cu un volum de prime brute subscrise de 4,8 milioane euro, iar anul 2011 cu 6,9 milioane euro.
Performanţa cu mult peste media pieţei se datorează în principal colaborării foarte bune cu brokerii parteneri, dezvoltării unor segmente-cheie cum ar fi asigurările Maritime sau asigurările de Garanţii, precum şi atenţiei sporite acordate produselor de nişă.
CertAsig are un portofoliu complex de produse de asigurări generale, care cuprinde asigurări de răspundere civilă generală şi profesională, asigurări de garanţii contractuale, asigurări de clădiri şi bunuri, asigurări specifice domeniilor inginereşti.
Aproape 40% din portofoliul CertAsig provine din asigurări Maritime, segment în care CertAsig a înregistrat o evoluţie remarcabilă, atingând după primele nouă luni un volum al primelor subscrise de 3,03 milioane euro, faţă de 3,39 milioane în întreg anul 2011 şi 1,89 milioane euro în anul 2010.
Asigurările de Garanţii sunt un alt segment în care CertAsig a avut creşteri importante, primele subscrise în primele trei trimestre din 2012 fiind de 1,82 milioane euro, faţă de 1,17 milioane euro în întreg anul 2011 şi 0,22 milioane euro în anul 2010.
„Portofoliul CertAsig este susţinut de tratate de reasigurare încheiate cu reasiguratori de top, printre care Lloyd’s Syndicates, SCOR, Munich Re şi Hannover Re. Partenerii noştri ne oferă, pe lângă o puternică siguranţă financiară, şi consultanţă de vârf în inovarea şi dezvoltarea gamei de produse specializate”, spune James Grindley, Director General şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie CertAsig.
Cele mai mari evenimente din România, asigurate de CertAsig
În 2012, unul din produsele-vedetă ale companiei este asigurarea de Evenimente. CertAsig, prin intermediul brokerilor parteneri, a asigurat unele din cele mai importante evenimente publice ale anului: spectacolele Cirque du Soleil şi Sensation : Ocean of White (prin intermediul Leader Team), sau lansarea a peste 12 000 de lampioane aprinse la deschiderea Palas Mall din Iaşi, eveniment omologat de Guinness Book of Records (prin intermediul Vector Broker).
CertAsig a asigurat şi spectacolul de deschidere a finalei Europa League la Bucureşti, care a fost evenimentul public cu cea mai mare sumă asigurată din România (6,2 milioane euro).
Peste 90% din business-ul CertAsig este derulat prin intermediul companiilor de brokeraj, iar aceasta strategie de dezvoltare stabilita de catre companie a marcat un real succes. În al treilea trimestru 2012, topul 5 al brokerilor parteneri include companiile de brokeraj SRBA Broker, Otto Broker, Destine Broker, Arpemix Broker şi Lion Broker.
Toţi clienţii CertAsig au la dispoziţie o reţea globală de inspectori de risc şi corespondenţi şi un serviciu de soluţionare a daunelor disponibil 24 ore din 7 zile pe săptămână.
Planuri de viitor : extindere în Turcia şi Bulgaria
Aproximativ 90% din subscrierile realizate pe segmentul asigurărilor Maritime provin din Turcia, aşa că în luna mai a acestui an, CertAsig a deschis o reprezentanţă în Turcia, care să fie « puntea » între companie şi partenerii-brokeri în Turcia şi pentru a accelera dezvoltarea segmentului asigurărilor Maritime.
De asemenea CertAsig urmăreşte extinderea activităţii pe piaţa asigurărilor din Bulgaria, oportunitate generată în mare parte de similitudinile existente cu piaţa românească. „Am demarat deja câteva activităţi de cunoaştere a jucătorilor locali (autorităţi, brokeri, clienţi etc), bucurându-ne de sprijinul Ambasadei Marii Britanii din Sofia, precum şi al Ambasadei Republicii Bulgaria din Bucureşti, şi explorăm în prezent toate opţiunile disponibile pentru a putea oferi cele mai potrivite produse de asigurare adecvate pieţei din Bulgaria”, a declarat James Grindley.