"Statul va lansa în cel mult o lună certificate Tezaur pentru populaţie, acestea urmând a fi disponibile şi prin Poşta Română. Proiectul va fi aprobat săptămâna viitoare, motivul pentru care s-a întârziat fiind legat de colaborarea cu Poşta Română. Ca randamente, vorbim de spre 3%, undeva la nivelul pieţei secundare. E un randament mare", au arătat acestea. 

Surse din Ministerul Finanţelor anunţaseră, încă din ianuarie, că instituţia intenţionează să lanseze, în martie, o emisiune de certificate Tezaur dedicată populaţiei, la preţul de un leu/instrument. 

"Pentru populaţie o să implementăm un program nou, Programul Tezaur, care va fi distribuit prin unităţile trezoreriei de stat. Noi am anunţat în planul anual de finanţare că îl vom lansa. Am anunţat şi un volum indicativ de 4 miliarde lei pe care căutăm să-l luăm. Acesta este un instrument cumva modernizat de care lumea întreba nostalgic şi pe care noi îl emiteam undeva înainte de 2005. Atunci se emitea prin trezorerii, dar era în formă materializată, adică omul pleca cu un certificat şi aceea era dovada faptului că el a subscris şi acela era înscrisul în baza căruia i se rambursa suma, dobânzile şi aşa mai departe", a precizat sursa citată, potrivit Agerpres. 

Potrivit acesteia, instrumentul va fi acum modernizat, în sensul că nu va mai fi într-o formă materializată. 

"Practic, te duci la trezoreria de care aparţii cu buletinul, îţi deschizi un cont de subscriere şi contul acela îl poţi alimenta prin cash, numerar, când îl deschizi, sau la subscriere sau de acasă din contul tău bancar. După ce ai acest cont de subscriere şi îl alimentezi cum vrei, când Finanţele anunţă astfel de emisiuni, pentru că intenţia este să le avem într-o frecvenţă lunară, te duci la trezorerie ca să subscrii. Te duci şi spui: "Vreau în emisiunea anunţată de stat să subscriu 10 titluri de stat"", au explicat sursele. 

Un certificat va avea o valoare de un leu, iar dobânzile vor fi specificate în prospecte.