decat concurenta. Logica ne spune ca o firma nu si-ar permite sa faca acest lucru daca nu ar vinde articole de cea mai buna calitate. Doar ca nu luam in calcul ca certificatul de garantie, pe care il semnam, de obicei, fara ca macar sa ne aruncam ochii pe el, poate fi astfel scris incat sa nu valoreze nici cat o ceapa degerata. Sau, si mai simplu, ca vanzatorul nu il va respecta, invocand motive care de care mai ciudate. Timp in care produsul, pe care am dat, poate, multe milioane, va ramane neutilizabil.”Conform legii, daca produsul cumparat se defecteaza in perioada de garantie, cumparatorul poate solicita remedierea defectiunii, inlocuirea produsului sau restituirea contravalorii acestuia”, explica Laura Pascu, PR manager al Asociatiei pentru Protectia Consumatorului (APC). Numai ca, de multe ori, intre ceea ce spune legea si ceea ce se intampla in realitate sunt diferente ca de la cer la pamant.A constatat-o si bucuresteanul Octavian Ghetu. Acesta a sesizat APC dupa ce a asteptat mai mult de doua luni ca sa-i fie reparat un sistem audio Sony. In lege scrie ca aceasta operatiune nu poate dura mai mult de zece zile. „Produsul, aflat in perioada de garantie, a ajuns la service in 19 aprilie 2004. Reparatia a avut loc in 28 iunie, reprezentantii firmei motivand intarzierea prin faptul ca au avut nevoie de o piesa din strainatate si ca, din cauza firmei de curierat, aceasta „s-a plimbat prin toata Europa”, povesteste barbatul. Se pare ca nerespectarea termenului legal de remediere a defectiunilor este o boala raspandita. Un alt bucurestean, Alexander T., caruia i s-a stricat camera digitala Olympus, a asteptat mai mult de sapte saptamani incheierea reparatiei. In cele din urma, cum trebuia sa plece in concediu, barbatul a decis sa-si cumpere alta camera.si se poate si mai rau: unii clienti ai unui important reprezentant in Capitala al unor marci auto germane au reclamat ca masinile lor duse in service in perioada de garantie au venit de acolo cu alte defectiuni.Chiar si atunci cand par prompti si serviabili, vanzatorii pot incerca, de fapt, sa te traga pe sfoara. In octombrie 2003, un tanar din Iasi a cumparat o placa video pentru computer, dar in scurt timp aceasta s-a stricat. Cei de la magazin i-au inlocuit-o fara sa faca nazuri, dar dupa cinci luni placa s-a defectat din nou. Comerciantul s-a aratat din nou dispus sa o inlocuiasca, insa, explica Laura Pascu, „legea spune ca daca produsul inlocuit s-a defectat, cumparatorul are dreptul sa primeasca banii inapoi”.Alteori, clauzele certificatului de garantie sunt total defavorabile clientilor. Un astfel de caz a fost descoperit in ograda unei celebre firme auto din Capitala, care hotarase ca, in cazul in care se constata o defectiune in perioada de garantie de 36 de luni a anvelopelor Continental, cumparatorul trebuia sa suporte o cota din pret, „proportionala cu gradul de uzura”.Unii cumparatori sunt, insa, mai greu de pacalit. Mai ales atunci cand vine vorba de produse scumpe, ei se intereseaza dinainte despre acestea, despre eventualele defectiuni care pot aparea si despre cum sunt acoperite acestea de certificatele de garantie. Aradeanul Gabriel Smolar a descoperit, astfel, ca una dintre cele mai comune probleme ale monitoarelor cu cristale lichide nu intra in aria de responsabilitate a vanzatorului: „Aceste ecrane au in componenta lor mai multe milioane de cristale lichide, care sunt comandate de niste tranzistoare. In cazul defectarii unuia dintre ele, respectivul punct (pixel) de pe ecran nu va mai afisa decat o singura culoare, devenind astfel un pixel mort. In mod normal, daca apar mai multi pixeli morti, monitorul trebuie schimbat. Din pacate, desi toti vanzatorii cu care am stat de vorba spun ca asa se procedeaza, nimeni nu garanteaza in scris, asa cum ar fi normal, acest lucru.”Uneori, insa, nici precautia maxima nu te poate ajuta. Toate certificatele de garantie prevad ca defectiunile aparute „ca urmare a nerespectarii de catre consumator a instructiunilor de instalare, punere in functiune, utilizare, intretinere, manipulare, transport si depozitare cuprinse in documentatia care insoteste produsul” nu sunt responsabilitatea vanzatorului. Doar ca, in numeroase situatii, este foarte greu de demonstrat ca acele conditii s-au respectat sau nu si care sunt consecintele exacte. Nici o problema: clientul e vinovat din oficiu si ramane in seama lui sa probeze, daca are cum, ca a urmat pas cu pas instructiunile.In concluzie, nici chiar un certificat de garantie citit cu atentie si liber de prevederi dezavanatajoase nu ne poate scuti de capriciile furnizorilor de produse. Asta cel putin atat timp cat legile pentru apararea consumatorului vor ramane praf in ochii Europei.
CUM TREBUIE SA PROCEDATI CA SA NU VA PACALITI CU GARANTIA
· In primul rand, cititi cu atentie certificatul de garantie inainte de a-l semna, mai ales daca este vorba de un produs de valoare. Este dreptul dumneavoastra si va va permite sa depistati la timp orice clauza neclara, dezavantajoasa sau abuziva.
· Semnalati orice defectiune petrecuta in termenul de garantie la unitatea service din contract. Produsul trebuie reparat in termen de zece zile.
· Pentru produsele mai grele de zece kilograme, vanzatorul este obligat sa asigure transportul la service si inapoi.
· Termenul de garantie trebuie prelungit de la data semnalarii defectiunii pana la data repararii.
· Daca un produs se defecteaza de trei ori in prima jumatate a perioadei de garantie sau nu poate fi utilizat, din cauza defectiunilor, mai mult de 10% din perioada de garantie sau nu poate fi reparat, trebuie inlocuit.
· Daca vanzatorul nu are un produs similar, este obligat sa restituie contravaloarea acestuia. Aceeasi masura se ia si in cazul defectarii unui produs inlocuit.