Anunțul a fost făcut în cursul zilei de joi de către şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas. Astfel, potrivit acestuia, începând cu data de 15 februarie, certificatul de vaccinare va fi acordat doar persoanelor ungare care au primit cea de a treia doză de vaccin (booster).
Totodată, el a adăugat că cetăţenii ungari vor fi eligibili pentru certificatul verde și dacă doza a doua le-a fost administrată cu cel mult şase luni în urmă, transmite MTI.
În cazul persoanelor care nu au împlinit încă vârsta de 18 ani, Gulyas precizează că două doze de vaccin vor fi suficiente pentru a li se elibera un certificat, denumit anterior certificat de imunitate.
„Semnificaţia trecerii prin boala COVID-19 se va modifica după varianta Omicron. Vaccinul este cel care asigură protecţie, mai degrabă decât trecerea prin boală”, a afirmat el. Totodată, Gergely Gulyas a subliniat că, pentru a beneficia de un certificat de vaccinare valid, adulţilor le va fi necesară primirea unei doze booster, disponibilă după patru luni de la cea de-a doua.
Cine va putea primi certificatul de vaccinare în Ungaria
În cadrul aceleiași conferințe de presă de presă, Gulyas a anunţat că, la recomandarea unui medic, va putea fi administrată şi o a patra doză de vaccin, urmând ca un decret în acest sens să fie publicat în cursul săptămânii.
„Oricine poate primi o a patra doză de vaccin împotriva COVID-19 după consultarea unui medic, un decret în acest sens va fi publicat în cursul săptămânii”, a spus şeful de cabinet, citat de Reuters.
În ceea ce privește evoluția pandemiei de COVID la nivel național, oficialul ungar anunță că Ungaria se aşteaptă la o creştere considerabilă a cazurilor de infectare cu noul coronavirus în săptămânile următoare din cauza propagării rapide a variantei Omicron, şi la noi bilanţuri record de infectare, dar nu şi la o creştere similară a spitalizărilor şi deceselor.
Amintim faptul că doar în cursul zilei de joi, Ungaria a raportat 9.216 de cazuri noi de infectare, faţă de 7.883 miercuri, însă numărul de pacienţi spitalizaţi a scăzut. Mai exact, în prezent sunt internaţi 2.647, dintre care 249 sunt asistaţi respirator.
Referitor la situația din unitățile sanitare, Gulyas a precizat că 8.564 de paturi de spital au fost alocate potenţialilor bolnavi de COVID-19 şi numărul lor ar putea fi suplimentat la nevoie, însă în prezent 75% sunt libere.