Certificatul verde, marea greșeală a autorităților! Tocmai a ieșit la iveală: Nu faci altceva decât să distrugi
Pe fondul discuțiilor îndelungate despre certificatul verde, președintele executiv PU, Daniel Ionașcu, a declarat că acest document nu va opri pandemia de coronavirus și a venit și cu explicațiile necesare.
Aflat în platoul emisiunii ”Subiectiv”, moderată de Răzvan Dumitrescu, la Antena 3, Daniel Ionașcu a spus că ”problema certificatului în raport cu pandemia este o problemă juridică”. El a continuat prin a spune că autoritățile greșesc atunci când consideră că prin îngrădirea libertăților oamenilor vor opri, de fapt, pandemia.
„Trebuie să începem să definim lucrurile – în mod evident pandemia există, în mod evident există mortalitate, în mod evident există un virus care a fost pe alocuri foarte agresiv, pe alocuri a fost mai puțin agresiv. Când vorbim de viruși, vorbim de boală, de pandemie, este o problema eminamente medicală care trebuie tratată cu cea mai mare seriozitate la cel mai înalt nivel de specialitate și de specialiști.
Problema certificatului în raport cu pandemia e o problemă juridică, e o problemă de drept. Nu se poate trata printr-o problemă de drept o pandemie și nici o boală. Prin urmare, atâta timp cât intervii în libertățile oamenilor crezând că tu vei putea prin îngrădirea libertăților să stopezi medical o boală este o mare greșeală. Cât de mare e greșeala la noi?”, spune Daniel Ionașcu.
”Nu faci altceva decât să distrugi, nu să vindeci”
În plus, președintele executiv PU spune că autoritățile trebuie să înțeleagă că prin îngrădirea libertății oamenilor nu faci nimic altceva decât să distrugi.
”Atât de mare încât la debutul pandemiei pe străzile din București au fost scoase tancuri cu militari și cu glonț de război pe țeavă. Ei, n-au împușcat virusul. Pentru că nu l-au putut împușca, nici prin îngrădirea libertății umane nu poți să faci altceva decât să distrugi, nu să vindeci”, a spus Daniel Ionașcu, vineri seara, la Antena 3.
Răsturnare de situație privind certificatul verde obligatoriu la muncă
În cursul zilei de vineri, Alexandru Rafila a vorbit din nou despre certificatul verde la locul de muncă, precizând că discuțiile pe această temă au început în luna octombrie anul trecut și că a pus la dispoziția colegilor din parlament un proiect de lege care să fie aplicabil și care să aibă și efect asupra sănătății publice.
”Discuţiile sunt începute din luna octombrie (2021, n.r.). Am pus la dispoziţia colegilor mei parlamentari un proiect de lege care să fie aprobat în Parlament, care să fie aplicabil şi să aibă efect asupra sănătăţii publice. Din păcate, proiectul de lege înaintat în Parlament de colegii de la PNL nu se referea la certificatul verde la locul de muncă, ci se referea la personalul medical şi atât. A fost respins în Senat şi este clar că modul în care a fost gândit nu cred că a fost cel mai fericit. Dacă am venit cu un alt proiect de lege care putea să fie adoptat de Parlament, eu mi-am făcut datoria, dar nu pot să mă substitui Parlamentului României”, spune ministrul Sănătății.
El a mai spus că discuția rămâne deschisă și că poate fi dezbătută din punct de vedere tehnic, însă nu ar trebui să fie subiectul unor polemici.
”Discuţia rămâne deschisă, putem să o dezbatem tehnic, o dezbatem într-un cadru parlamentar, nu cred că trebuie să facă subiectul unor polemici, mai degrabă ar trebui să facă subiectul unor reflecţii, mai ales ale persoanelor care, în cursul anului trecut, au făcut prea puţine lucruri sau deloc în ceea ce priveşte controlul pandemiei”, a afirmat Alexandru Rafila.