Cerul Palestinei, împânzit de rachete. Armata israeliană a lansat un nou tir

Armata israeliană a transmis marți, 11 mai, că a ucis 15 membri ai unor grupări armate palestiniene în Fâşia Gaza, asupra căreia Forţele aeriene israeliene au lansat 130 de lovituri de ripostă. Tragicul eveniment a avut loc în urma tirurilor de rachete lansate asupra statului evreu.

Cerul Palestinei, împânzit de rachete. Armata israeliană a lansat un nou tir

Conform celor spuse de purtătorul de cuvânt,  este vorba de „faza iniţială a ripostei asupra unor ţinte militare din Gaza” . Totodată, acesta a completat că sunt „pregătiți pentru o escaladă. Nu ne vom opri până nu vom provoca ample daune Hamas. Este o chestiune de zile, nu de ore”.

200 de rachete au fost lansate începând de luni asupra Israelului dinspre Gaza, peste 90% fiind interceptate de scutul antirachetă „Domul de fier”, potrivit informațiilor transmise de armata israeliană. În acest context, serviciile de salvare israeliene au indicat că mai multe persoane au fost rănite.

Schimbul de focuri are loc pe fondul violenţelor din Ierusalimul de est

Autorităţile locale din Gaza au afirmat la rândul lor că loviturile israeliene au provocat 22 de decese, inclusiv nouă copii. De  asemenea, școlile din sudul Israelului au rămas închise marţi, 11 mai, fiind aşteptate noi tiruri ale Hamas.

Schimbul de focuri are loc pe fondul violenţelor din Ierusalimul de est, unde luni circa 520 de palestinieni şi 32 de poliţişti israelieni au fost răniţi în ciocniri pe Esplanada Moscheilor precum şi în alte zone. Trebuie menționat că Esplanada Moscheilor este al treilea loc sfânt al islamului şi cel mai sacru loc al iudaismului.

Violenţele au coincis cu „Ziua Ierusalimului, care marchează în calendarul ebraic preluarea părţii de est, locuită de palestinieni, a Oraşului sfânt de către armata israeliană, în 1967. Forţele de apărare israeliene (IDF) au anunţat că actuala operaţiune se numeşte „Gardianul zidurilor”, posibil pentru că a fost lansată de Ziua Ierusalimului.

Sursă foto: Dreamstime