Consumer Electronic Show (CES) din Las Vegas a fost şi anul acesta centrul lumii tehnologice. Pentru câteva zile, firmele din sectorul IT şi-au dezvăluit cele mai noi soluţii şi gadgeturi menite să ne facă viaţa mai uşoară.
Consumer Electronic Show (CES) este unul dintre cele cinci mari târguri de tehnologie care sunt organizate anual în lume. La expoziţia din Las Vegas, spre deosebire de Mobile World Congress – Barcelona (2-5 martie), CeBIT – Hanovra (16-20 martie), Computex – Taipei (2-6 iunie), IFA – Berlin (4-9 septembrie), firmele IT vin să prezinte, în special, produse futuriste, concepte, şi mai puţin gadgeturi care să fie disponibile în viitorul apropiat. Spre exemplu, japonezii de la Sharp prezintă din 2012 încoace, în fiecare an, un televizor cu rezoluţie 8K, deşi nici măcar standardul 4K nu a fost adoptat la scară largă.
Dacă anul trecut, show-ul a fost acaparat de producătorii de dispozitive purtabile, precum ceasurile inteligente, şi de imprimantele 3D, anul acesta în prim-plan s-au aflat automobilele autonome, dispozitivele inteligente pentru casă, dar şi conceptul „Internet of Things (IoT)/Internetul Tuturor Lucrurilor“, prin care toate aparatele din jurul nostru vor fi conectate la Internet. Şeful Samsung, BK Yoon, a declarat, în conferinţa organizată la CES, că până în anul 2017 toate televizoarele Samsung vor fi dispozitive IoT, iar în cinci ani toate componentele hardware vor fi conectate la internet. Acest lucru înseamnă că atunci când nu mai este lapte în frigider, vei fi anunţat printr-un mesaj pe telefon sau pe ceas, plantele vor fi udate de un ghiveci inteligent, uşa se va deschide imediat ce te apropii de ea, iar temperatura va fi reglată de un termostat inteligent care ştie când vei ajunge acasă deoarece comunică cu maşina ta autonomă.
Maşinile inteligente au făcut senzaţie
Producătorii auto au fost prezenţi în număr mare la CES, iar soluţiile lor au uluit asistenţa. Daimler a prezentat modelul Mercedes-Benz F015, o maşină electrică autonomă cu forme futuriste, dotată cu o mulţime dispozitive electronice.
Volkswagen a dezvăluit conceptul Golf R Touch, renunţând la butoane în favoarea unor ecrane capabile să citească gesturile ocupanţilor. BMW a prezentat un sistem prin care maşina se conectează la ceasul inteligent, utilizatorul având posibilitatea să controleze şi să parcheze maşina fără să se afle fizic în ea. Tot o companie nemţească, Bosch, a prezentat o tehnologie prin care automobilele se pot conduce singure în anumite situaţii, de exemplu în blocajele din trafic sau la parcare. „Cu ajutorul pilotului automat Bosch, până în 2020, autovehiculele se vor conduce automat pe autostradă, de la rampa de intrare până la cea de ieşire“, au declarat oficialii companiei. La dezvoltarea tehnologiei Bosch contribuie şi românii de la centrul de cercetare al companiei din Cluj.
Printre dispozitivele care vor fi comercializate în viitorul apropiat, inclusiv la noi, se numără televizoarele, telefoanele inteligente, tabletele şi ceasurile inteligente. LG, Samsung şi Sony au venit la târg cu cele mai noi modele de televizoare, dar şi gadgeturi noi. Televizorul flexibil LG OLED 4K de 77 inch a fost premiat pentru „Inovaţie“, modelele Samsung au venit cu tehnologia nano-crystal şi propriul sistem de operare Tizen, iar cele Sony includ platforma Android.