Alba Carolina aduce anual, în Alba Iulia, un sfert de milion de vizitatori. Oamenii admiră cetatea ridicată la începutul secolului al XVIII-lea, dar apoi caută locuri în care să mănânce, să se distreze şi să se cazeze, dar nu găsesc.
Restaurarea cetății a fost finalizată în urmă în 2014. Lucrările de readucere a ansamblului de clădiri, biserici, poduri și porți de acces la starea lor inițială au fost făcute cu finanțare europeană. Fortificația originală a fost construită ca zid de apărare a Imperiului Habsburgic împotriva expansiunii otomane, în 1738.
Efortul a fost atunci unul considerabil: a fost nevoie de 1 milion de guldeni și au fost aduși 20.000 de iobagi din toată Transilvania, dar și arhitecți din Italia, Germania și Austria. 270 de ani mai târziu, lucrările de restaurare a cetății au necesitat și ele un efort financiar considerabil și anume 150 de milioane de euro.
Cetatea se întinde pe mai bine de 110 hectare. Vizitatorii sunt atrași în principal de cele 2 catedrale, cea a încoronării și cea romano-catolică, cea mai veche din Transilvania. Palatul princiar și de ceremonialul schimbării gărzii de onoare sunt şi ele apreciate de turişti.
De când au fost finalizate lucrările de restaurare, numărul turiștilor a crescut constant, cu aproape 20% în fiecare an, ajungând acum la aproape 300.000. Oamenii sunt însă în trecere prin Alba Iulia. După câteva ore de plimbare prin cetate, pleacă și se cazează în alte părți.
Sursa: Digi24