Programul Visa Waiver permite vizitatorilor din țările acceptate să stea în SUA până la 90 de zile fără viză. Administrația Biden urmează să anunțe miercuri că admite Israelul în program.
Astfel, israelienii pot călători în SUA fără vize începând cu 30 noiembrie, notează Reuters.
Israelul a fost acceptat în programul Visa Waiver
Unii palestinieni, dar și politicieni din SUA, au protestat față de acceptarea Israelului în program. Aceștia susțineau că arabii cu cetățenie americană au fost hărțuiți frecvent la granițele Israelului.
În programul Visa Waiver sunt incluse 40 de țări, Croația fiind ultima acceptată. România încearcă de foarte mulți ani să intre în program, dar nu îndeplinește una dintre condițiile de bază, cea legată de rata de refuz în cazul acordării de vize.
Kathleen Kavalec a declarat că România va adera la programul de scutire de vize
Ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a declarat anterio că România va adera la programul de scutire de vize al Statelor Unite ale Americii/Visa Waiver Program cel mai devreme la începutul anului 2025.
„Este scopul meu în acest mandat. Nu poate fi mai devreme de 2025. Pentru că avem de măsurat anual rata de respingere, din 1 octombrie până pe 1 octombrie. Dacă totul va fi bine, probabil, la începutul anului 2025. Sperăm. Nu este garantat. Depinde de multe lucruri ce se pot întâmpla. Dar eu cred că ne aflăm pe drumul cel bun”, a declarat ambasadoarea SUA.
Luni, la Oradea, ambasadoarea a fost prezentă pentru a vernisa expoziţia „Noi, Poporul/We the People”. Expoziția celebrează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat strategic dintre SUA şi România.
Cele 30 de panouri mari, cu 150 de fotografii, realizate într-un sfert de secol, se vor putea admira, timp de aproape o lună, în faţa Primăriei Oradea.
„Numărul vizitatorilor acestei expoziţii va creşte exponenţial. Mai cu seamă că perioada coincide şi cu zilele oraşului Oradea. Vă mulţumim pentru că aţi ales şi Oradea pentru a prezenta şi sărbători împreună parteneriatul strategic dintre SUA şi România”, a declarat primarul municipiului, Florin Birta.
În discursul său, Kathleen Kavalec, a menționat că titlul expoziţiei, „Noi, Poporul”, este inspirat de preambulul Constituţiei SUA.
„Sunt mândră de această expoziţie şi de prietenia, parteneriatul şi progresul pe care îl reprezintă. Şi sunt încântată să împărtăşesc acest sentiment cu voi toţi. După cum am menţionat, Noi, Poporul celebrează cei peste 25 de ani de Parteneriat Strategic SUA-România şi călătoria pe care am făcut-o împreună în această perioadă”, a spus ambasadoarea americană.