Conform anunţului, CEZ Distribuţie vrea să modernizeze staţia de transformare 110/20/6 kV Târgu Jiu Sud, judeţul Gorj. 

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 9 februarie 2016, ora 10,00. Din suma de 15,7 milioane lei, fără TVA, valoarea materialelor puse la dispoziţie de CEZ Distribuţie este de 47.676,80 de lei, fără TVA. 

Ofertanţii trebuie să facă dovada că au înregistrat o medie a cifrei de afaceri globală, pe ultimii trei ani, de cel puţin 24 milioane lei. Astfel, candidatul va face conversia la cursurile valutare medii anuale comunicate de BNR pe ultimii trei ani, respectiv 2012, 2013, 2014. 

CEZ Distribuţie este una dintre companiile care au rezultat în urma reorganizării fostei Electrica Oltenia, după ce firma a intrat în 2005 în portofoliul CEZ. 

CEZ Distribuţie deserveşte şapte judeţe, fiind compania cu cel mai mare număr de clienţi dintre toate filialele Electrica. Compania acoperă, prin reţeaua sa, judeţele Argeş, Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi, Teleorman şi Vâlcea, având conectaţi peste 1,4 milioane de consumatori. 

AGERPRES