Planurile Cehiei de a-şi asigura independenţa energetică prin construirea a două noi reactoare în valoare de 15 miliarde de dolari vor fi puse în pericol dacă statul nu garantează un preţ pentru energia electrică, a avertizat joi grupul CEZ, cel mai mare producător de electricitate din Cehia, transmite Bloomberg.
‘Nu vom construi reactoarele fără garanţii de stat’, a declarat directorul de strategie de la CEZ, Pavel Cyrani. ‘Pur şi simplu este imposibil’, a adăugat Pavel Cyrani. Potrivit acestuia CEZ aşteaptă ca guvern de la Praga să aprobe anul viitor o nouă strategie energetică. Fără această strategie managementul CEZ nu poate lua nicio decizie cu implicaţii pe termen lung’, a spus Cyrani.
Grupul CEZ, prezent pe piața românească din 2005, prin preluarea filialelei de distribuție a energiei Electrica Oltenia, a fost primul investitor privat care s-a retras din proiectul de construcție a reactoarelor 3 și 4 de la central de la Cernavodă.
În prezent, grupul CEZ evaluează două oferte pentru furnizarea a două noi reactoare la centrala sa de la Temelin, venite de la firma americană Westinghouse Electric Co., o divizie a concernului japonez Toshiba Corp., precum şi de la firma rusească Rosatom. Însă, grupul CEZ a amânat luarea unei decizii în aşteptarea obţinerii unor garanţii din partea guvernului că proiectul va fi unul profitabil. Statul ceh este principalul acţionar al CEZ.
Energia nucleară este vitală pentru reducerea emisiilor de CO2 şi reducerea dependenţei de Rusia, a apreciat adjunctul ministrului ceh al Industriei, Pavel Solc. Comentariile sale au fost susţinute de Cyrani, care a spus că energia nucleară va rămâne una din cele mai ieftine surse de energie şi cea mai bună soluţie pentru acoperirea necesităţilor energetice.
Grupul ceh de utilităţi vrea un acord care garantează că preţul energiei electrice va fi fixat pentru mai mulţi ani, ceea ce ar muta riscul spre consumatori şi contribuabili. Un astfel de acord a determinat grupul francez Electricite de France SA să se angajeze în luna octombrie că va construi noi reactoare nucleare în Marea Britanie.
Potrivit unui studiu realizat de firma de consultanţă Candole Partners, proiectul Temelin va fi profitabil doar dacă preţul de piaţă al energiei electrice va fi mai mare de 115 euro per megawat oră. În schimb, ieri pe piaţa din Germania, unde CEZ vinde o parte din energia produsă, preţul energiei electrice era de 37,24 euro pentru un megawat oră. Dacă preţurile rămân la nivelul actual, nivelul anual al subvenţiilor plătite CEZ de consumatorii va fi de aproximativ un miliard de euro pentru următorii 35 de ani.
Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA. Afacerile Grupului CEZ în România sunt reprezentate de cele 8 companii – CEZ Distribuţie, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development şi TMK Hydroenergy Power.
Sursa: Agerpres