– Hitachi este unul dintre principalii furnizori de tehnologie din România, în domenii variate, de la transport și energie, la producție, IT și securitate informatică. Care este amprenta la nivel global a grupului?

– Hitachi este a noua companie de tehnologie din lume, după cifra de afaceri. Suntem prezenți în peste 90 de țări, cu 150 de fabrici și 400.000 de angajați. În ultimii cinci ani, Hitachi a trecut printr-un proces de consolidare, achiziționând companii lider în domeniile lor de activitate, dar și prin vânzarea unor linii de business care nu făceau parte din noua strategie de dezvoltare a grupului către zona de Digital Business.

Cezar Diaconu, Hitachi Vantara
Cezar Diaconu, Hitachi Vantara

– Care sunt, în prezent, principalele linii de business ale Grupului Hitachi?

– Avem trei linii de business, iar prima dintre ele – Digital Systems & Services – este reprezentată prin Hitachi Vantara, lider constant în clasamentele prestigioasei companii de analiză de piață Gartner. Hitachi Vantara produce și livrează infrastructură, software și servicii dedicate managementului și securității datelor. O altă companie din cadrul acestei linii de business este Global Logic, achiziționată de Hitachi în urmă cu câțiva ani, pentru suma de 9,6 miliarde de dolari, cu ajutorul căreia livrăm clienților noștri servicii de inginerie digitală. Foarte importantă pentru această linie de business este și achiziția realizată de către Hitachi în 2023, a companiei Fortech, 100% locală, lider în domeniul de Software Engineering și care are peste 1.100 de angajați în România.

Importanța României în cadrul Grupului Hitachi crește

– Care sunt celelalte linii de business ale Hitachi?

– A doua linie de business este Green Energy și Mobility, specializată în furnizarea de soluțiile hardware și software de generare și management al energiei electrice, pentru care Hitachi a achiziționat în 2020 compania elvețiană ABB, lider în industrie, rezultând Hitachi Energy. Sub același format, pentru business-ul de Mobility, Hitachi a achiziționat recent o parte importantă din Grupul Thales – Thales Ground Transportation System – pentru a consolida compania Hitachi Rail, care are acum o prezență locală de aproximativ 750 de colegi.

Cea de-a treia linie de business este Conective Industries, responsabilă de tehnologii precum Building Management Systems, Smart Building Access Control, CCTV, alarmare, control HVAC, iluminare inteligentă și management al consumului de energie. Linia include și zona de Healthcare, unde se remarcă inovația în furnizarea soluției Proton Beam Therapy, destinată tratamentului oncologic și care poate ținti celulele cancerigene la nivel de milimetru. De asemenea, prin Conective Industries sunt livrate și soluții industriale destinate eficientizării producțiilor din fabrici.

– Care este ponderea celor trei linii în cifra de afaceri a grupului?

– În acest sens, trebuie remarcată stabilitatea acestora, fiecare contribuind echilibrat, cu aproximativ 33%, la rezultatele consolidate ale grupului. De asemenea, un aspect notabil este importanța României în cadrul Hitachi, care devine tot mai mare. Grupul a decis să investească susținut în capabilitățile și talentele oferite de țara noastră, ajungând în 2024 la peste 2.000 de angajați.

Hitachi Vantara
Sursa foto: Arhiva companiei

Creștere constantă a business-ului și a bazei de clienți

– Cum a evoluat business-ul Hitachi Vantara la nivel local?

– Pentru Hitachi Vantara, ultimii patru ani au fost provocatori, prin implementarea locală a unei strategii pe 5 ani de brand awareness și client acquisition. Soluțiile Hitachi Vantara sunt poziționate la nivel mondial în zona premium – de 5 ani suntem lideri în rapoartele Gartner pe zona de Reliability, Availability and Serviceability, fapt care confirmă și certifică promisiunea Hitachi Vantara de a livra și asigura 100% Data Availability, unică în industrie. Local, provocarea a fost să schimbăm perspectiva pieței cu privire la imaginea asupra noastră de brand „exotic“ greu accesibil din punct de vedere comercial, cu soluții utilizate doar de companiile de top la nivel mondial. Acum beneficiem de suportul local Hitachi, datorită importanței pe care a dobândit-o România în cadrul grupului. Astfel am reușit să stabilim o strategie care ne face tehnologia accesibilă și pentru companiile din zona Small and Medium Businesses (SMB).

– Care considerați că sunt cele mai notabile rezultate obținute?

– Cu siguranță, este consolidarea și creșterea business-ului pe care îl avem cu clienții noștri. Dar, în aceeași măsură, este și câștigarea încrederii în tehnologia și serviciile noastre de către noi clienți. De la preluarea operațiunilor companiei Hitachi Vantara, am obținut în fiecare an o creștere constantă a business-ului cu 30%, iar baza de clienți s-a mărit cu 75%.

Specialiștii români, apreciați la nivel mondial

– Care este modelul de business al Hitachi Vantara în România?

– Operațiunile noastre se bazează pe expertiza partenerilor. Am semnat parteneriate cu companii locale dornice să investească în relația cu Hitachi Vantara. Împreună cu partenerii noștri, investim constant în școlarizarea talentelor locale, pentru a dobândi un pool important de specialiști în tehnologiile Hitachi Vantara. Ne mândrim că avem în România specialiști care au obținut certificări maxime. Unii dintre aceștia au experiență de peste 20 de ani în tehnologia noastră, fiind „trusted advisors“ pentru implementările complexe din Europa.

– Ce direcții de dezvoltare sunt avute în vedere în următoarea perioadă și cât de importantă este componenta de inovare în cadrul acestora?

– Ne pregătim de lansarea unui nou portofoliu de produse, care vine în completarea strategiei generale a grupului de „Innovation & Resilience“. Hitachi Vantara investește anual peste 10% din cifra de afaceri în cercetare și dezvoltare (R&D) de foarte mulți ani. Rezultatul este o serie de inovații importante în domeniul tehnologiei stocării și securității datelor, inovații care au devenit deja standarde în industrie.

România se aliniază la tendințele globale în tehnologie

– Cum apreciați că a evoluat apetitul pentru tehnologie al companiilor din România?

– Business-ul din România dă dovadă de o maturizare accelerată. Vedem companii internaționale cu o deschidere tot mai mare către tehnologie, având stabilite standarde de la sediile centrale. Dar și companii locale care înțeleg din ce în ce mai bine beneficiile de business aduse de o adopție cât mai largă a tehnologiei. Aceste companii locale sunt, de cele mai multe ori, furnizori sau clienți ai multinaționalelor. Care impun anumite procese tehnologice de business pentru a menține colaborările. Ne bucurăm de contracte internaționale (frame-uri) prin care putem deservi filialele locale ale mai multor multinaționale, un alt factor important în strategia Hitachi fiind creșterea pool-ului de expertiză locală.

– Care considerați că sunt domeniile cu potențial de dezvoltare în România în următorii ani?

– România este un actor important în Europa și urmează tendințele la nivel mondial. Prin focusul oferit de autorități, multinaționale, companii locale de tehnologie și vendorii de tehnologie prezenți local, decalajul de adopție al acestor trenduri a scăzut considerabil. Tehnologiile Hitachi dezvoltate 100% în cadrul Grupului – precum soluțiile de management, securitate și stocare a datelor sau cele de Green Energy ori de Mobilitate – au făcut posibilă la nivel global o accelerare fără precedent în ultimii ani în domenii precum cercetare, Data Security, financiar, energie regenerabilă, transport, producție industrială, agricultură, Healthcare și pharma, asigurând o productivitate crescută la nivel general. Sunt convins că ne îndreptam către o societate mai responsabilă. Mai puțin poluată, mai prosperă și de o abundență nemaiîntâlnită, prin tehnologie.