Asociaţia CFA România anticipează o depreciere a leului faţă de euro, cu o valoare de 5,0438 lei pentru un euro, respectiv o rată a inflaţiei de 8,21%, în următoarele 12 luni.
„În contextul deficitului bugetar ridicat şi anticipaţiilor de majorare de taxe indirecte, încrederea în economie s-a redus. Consistentă cu această evoluţie, este observată o anumită revenire a anticipaţiilor inflaţioniste.
Astfel, s-au majorat atât inflaţia anticipată pentru următoarele 12 luni, cât şi rata de dobândă ROBOR 3M comparativ cu valorile înregistrate în exerciţiul anterior. De asemenea, cum o taxare suplimentară conduce la o scădere a cererii, şi anticipaţiile de creştere economică s-au redus faţă de exerciţiul anterior”, a declarat Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte al CFA România.
Rata anticipată a inflației crește
Conform sursei amintite, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut, în luna iunie, cu 4,8 puncte, la valoarea de 54,2 puncte. Asta se datorează componentei de anticipaţii, care a înregistrat o reducere puternică, de 9,1 puncte, până la valoarea de 47,7 puncte.
Pentru orizontul de 12 luni, rata anticipată a inflaţiei a crescut faţă de exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 8,21%.
Cursul de schimb euro/leu, 94% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală).
Valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9894 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0438 lei pentru un euro, valori în scădere faţă de cele înregistrate în exerciţiul anterior.
Proprietățile au prețuri supraevaluate
În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 50% dintre participanţi anticipează o scădere a acestora în timp ce 31,3% dintre participanţi anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni. De asemenea, 68% consideră că preţurile actuale sunt supraevaluate, iar 25% că sunt corect evaluate.
Pentru acest an, estimarea deficitului bugetar este de 5,5% iar valoarea anticipată de creştere a PIB real a scăzut faţă de exerciţiul anterior la valoarea de 2,5%. Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 55% în următoarele 12 luni.
Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de 12 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.