Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat câştigătoare oferta depusă de Asocierea Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.Ș. – Makiol Inșaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.Ș., oferta financiară a acestei companii fiind de 2.850.163.157 lei (fără TVA).
Este vorba de procedura de licitaţie publică privind modernizarea Apaţa – Caţa, aflată pe secţiunea Braşov – Sighişoara, componentă a Coridorului Rin – Dunăre.
Contractul de achiziţie publică urmează să fie încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.
„Sursa de finanţare pentru modernizarea subsecţiunii Apaţa – Caţa, în lungime totală de 28,2 km, este asigurată de Comisia Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), în proporţie de 81,74%, iar cofinanțarea în proporţie de 18,26% de la bugetul de stat”, a informat CFR miercuri, într-un comunicat.
Obiectivul general al contractului este dezvoltarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru atingerea vitezei maxime de circulaţie de 160 km/h, pentru trenurile de călători. Contractul prevede o gamă variată de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară: terasamente, linii de cale ferată, consolidări de poduri, podeţe, construcţii tuneluri şi viaducte, pasaje superioare, lucrări de electrificare şi energoalimentare, telecomunicaţii, semnalizare, fibră optică, instalatii electrice etc.
Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare se asigură condiţii tehnice pentru circulaţia trenurilor de călători şi marfă cu viteze superioare de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar.