CFR a pregătit o surpriză pentru cei care vor să viziteze Videle. Condițiile sunt la cel mai înalt nivel

Orașul Videle, din care vin atât premierul Dăncilă, cât și ministrul de Interne Carmen Dan, a intrat pe o listă exclusivistă cu stațiuni și orașe mari, în care are loc de obicei un trafic intens de persoane. CFR pregătește schimbări importante.

Compania Naţională de Căi Ferate – CFR SA are în plan modernizarea  a 23 de staţii de cale ferată din județele Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Caraş Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Harghita, Braşov, Alba, Mureş, Iaşi şi Suceava.

Cele 23 de staţii de cale ferată sunt Târgovişte, Ploieşti Vest, Sinaia, Buşteni, Videle, Titu, Băile Herculane, Petroşani, Orşova, Miercurea Ciuc, Făgăraş, Sebeş Alba, Gheorghieni, Reghin, Aiud, Teiuş, Războieni, Suceava Nord, Paşcani, Vatra Dornei Băi, Vereşti, Dolhasca şi Gura Humorului, se arată într-un comunicat al companiei.

Valoarea costurilor estimate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate aferente celor 23 staţii CF este de 6.844.382 lei fără TVA, iar sursa de finanţare este inclusă în bugetul CFR SA, la capitolul fonduri externe nerambursabile. Compania a lansat joi licitaţiile în vederea elaborării studiilor de fezabilitate.

Obiectivele prevăzute în elaborarea studiilor de fezabilitate au drept scop asigurarea unor servicii de calitate într-un spaţiu modern, adaptat cerinţelor pieţei şi nevoilor călătorilor, cu accent deosebit pe modernizarea şi repararea clădirilor de călători, inclusiv facilităţi pentru persoanele cu mobilitate redusă; înălţarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din staţii, pasajelor, pasarelelor şi asigurarea accesului la peroanele intermediare; asigurarea sistemelor de ventilaţie şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante, modernizarea echipamentelor de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător; înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drenaj; asigurarea elementelor de siguranţă în staţii, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, balustrare, garduri de siguranţă între liniile din staţii etc.

În comunicat se mai menţionează și că anunţurile de participare la licitaţiile deschise organizate de Sucursalele Regionale CF Bucureşti, Braşov, Iaşi şi Timişoara sunt disponibile în Sistemul informatic colaborativ pentru mediu performant de desfăşurare al achiziţiilor publice (SICAP), pe site-ul e-licitatie.ro.