CFR Călători a înregistrat o pierdere gigantică în 2012 după ce în 2011 reuşise să obţină profit
Cea mai îngrijorătoare evoluţie a înregistrat-o CFR Călători, care a "reuşit" să treacă de la un profit de 1,5 milioane de lei în 2011, la o pierdere de aproape un miliard de lei, anul trecut, respectiv 992 milioane de lei, potrivit datelor prezentate de Ministerul Finanţelor.
Rutele "cedate" operatorilor privaţi, peţurile necompetitive fixate la servicii, şi-au spus astfel din plin cuvântul.
La CFR Marfă evoluţia a fost similară. Dacă în 2011 compania a înregistrat o pierdere netă de 93 de milioane de lei, anul trecut aceasta a crescut de patru ori, până la 405 milioane de lei.
Şi aici, contractele "pierdute" în faţa altor operatori de pe piaţă par să îşi fi spus cuvântul.
Singura companie din grupul CFR care a reuşit o performanţă mai bună a fost CFR SA. Aceasta a ajuns la un profit de 144 milioane de lei, deşi anul anterior înregistrase o pierdere de 708 milioane de lei.