CFR Călători a înregistrat în primul semestru o scădere a traficului de 13%, din cauza lucrărilor de pe tronsoanele Bucureşti – Constanţa şi Câmpina – Predeal, dar şi a crizei financiare, ceea ce a dus la diminuarea veniturilor din transportul public cu 11,9% şi la pierderi de 117 milioane de lei.
Potrivit reprezentanţilor CFR Călători, dacă în primul semestru al anului trecut au fost expediaţi circa 216,3 mii de călători pe zi, în aceeaşi perioadă din 2009, numărul expedierilor a scăzut la o medie de 188,9 mii călători pe zi.
Lucrările de modernizare la infrastructură, precum şi criza economică au determinat reorientarea publicului călător spre alt sistem de transport, în special cel auto, care are şi cele mai mici tarife, deşi CFR Călători nu a mai modificat tarifele din septembrie 2007, inflaţia în această perioadă fiind de 13,6%, susţine compania.
„În aceste condiţii, veniturile totale realizate în semestrul I reprezintă 98,1% faţă de perioada precedentă, iar veniturile din transportul public de călători 88,1%. Pentru a asigura continuitatea activităţii de transport feroviar public de călători în condiţii de siguranţă a circulaţiei, s-au înregistrat cheltuieli totale în proporţie de 103,1% faţă de semestrul I a anului trecut”, se arată într-un comunicat al CFR Călători.
Compania a pus în circulaţie zilnic 1.594 de trenuri.
Totodată, CFR Călători a continuat în primele şase luni programele de modernizări şi achiziţie de material rulant începute în anii anteriori şi a achiziţionat 26 de vagoane noi, 61 de vagoane modernizate şi 12 locomotive.
SURSA: Mediafax