CFR Călători, precizări pentru cei care au carduri TrenPlus. Cât vor mai fi valabile

CFR Călători a făcut un anunț important pentru cei care au carduri TrenPlus. Este vorba despre prelungirea valabilității acestuia, dar și despre o reducere pentru cei care vor să-și achiziționeze acest card.

Astfel, valabilitatea cardului va fi prelungită  cu până la 91 de zile, iar călătorii care doresc acest card vor avea o reducere de 10%, până la finalul lunii iunie.

„CFR Călători prelungeşte valabilitatea cardurilor TrenPlus care nu au putut fi folosite pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă şi oferă o reducere de 10% celor care decid să cumpere acest tip de card până la finalul acestei luni”, se arată într-un comunicat al companiei.

Pentru persoanele care merg frecvent cu trenul în România, CFR Călători are oferta de călătorie Cardul TrenPlus. În baza acestui card, pasagerii beneficiază de 25% reducere din tariful de transport, timp de un an, pentru un număr nelimitat de călătorii cu trenuri de orice rang, la clasa I sau clasa a II-a.

„Pentru a veni în sprijinul pasagerilor noştri care îşi doresc să meargă cu trenul, mai ales că ne aflăm în sezon estival, CFR Călători vine cu o ofertă promoţională, astfel că în perioada 15 – 30 iunie 2020 cardul TrenPlus va putea fi achiziţionat cu o reducere de 10%. Preţul este acum de 99,00 lei în loc de 110 lei”, menţionează operatorul feroviar de transport călători.

De asemenea, începând de luni, 15 iunie 2020, CFR Călători prelungeşte valabilitatea cardurilor TrenPlus emise, astfel: cardurile care au termen de expirare în perioada 16 martie – 14 iunie vor fi prelungite cu numărul corespunzător de zile de valabilitate (rămase neutilizate) din această perioadă, în timp ce cardurile care au termenul de expirare după data de 14 iunie vor fi prelungite cu numărul de zile din perioada 16 martie – 14 iunie, respectiv cu 91 de zile.

„Compania a luat această măsură de prelungire automată a perioadei de utilizare a cardurilor TrenPlus având în vedere imposibilitatea utilizării serviciilor plătite pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă declarate în România ca urmare a pandemiei de Covid-19”, precizează CFR Călători.

Cardul TrenPlus are valabilitate 1 an, este nominal, netransmisibil, tariful de emitere fiind în mod normal de 110 lei. Documentul de călătorie poate fi procurat de la casele de bilete ale staţiilor şi agenţiilor de voiaj CFR care au sistem electronic de emitere a legitimaţiilor de călătorie. Pentru intrarea în posesia unui Card TrenPlus, este necesară doar completarea unui scurt formular care este disponibil şi pe site-ul companiei (formular tipizat).

În baza acestuia pot fi cumpărate bilete pe orice rută, la trenurile InterRegio sau Regio, clasa I-a sau a II-a, de la toate casele de bilete şi agenţiile de voiaj CFR (care au sistem electronic de emitere a biletelor), precum şi online, cu o reducere de 25% din tariful de transport. Tariful de rezervare a locului la vagon clasă sau vagon de dormit/cuşetă se achită integral.

„Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toţi pasagerii să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern) sau să se adreseze personalului nostru din staţii”, atenţionează compania.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.