CFR Călători, subvenţii de 670 mil. lei, de la 1 mld. lei în 2008

CFR Călători va primi în acest an subvenţii de 670 milioane lei, de la o valoare a sprijinului din partea statului de circa 1 miliard de lei în 2008, susţine ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, citat de Mediafax.„Subvenţia pe anul 2009 pentru CFR Călători este de 670 de milioane de lei, în condiţiile în care anul trecut a primit puţin peste 1 miliard de lei”, a spus Berceanu.Ministrul a arătat că 55% din totalul veniturilor înregistrate în 2

CFR Călători va primi în acest an subvenţii de 670 milioane lei, de la o valoare a sprijinului din partea statului de circa 1 miliard de lei în 2008, susţine ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, citat de Mediafax.

„Subvenţia pe anul 2009 pentru CFR Călători este de 670 de milioane de lei, în condiţiile în care anul trecut a primit puţin peste 1 miliard de lei”, a spus Berceanu.

Ministrul a arătat că 55% din totalul veniturilor înregistrate în 2008 de CFR Călători au fost reprezentate de subvenţia de la stat, iar veniturile proprii au contribuit cu 45%.

La CFR SA, toţi banii merg pe salarii

Cheltuielile de personal au fost de peste 25% din total, iar restul au fost cheltuieli curente, cum ar fi plata taxei pentru utilizarea infrastructurii şi achiziţia de motorină, a spus Berceanu.

El a adăugat că la CFR SA 90% din cheltuieli au fost reprezentate de salarii.

SURSA: Mediafax