'Dacă până în prezent secţiile de cale ferată erau licitate grupat, începând cu luna octombrie, operatorii de transport feroviar licenţiaţi vor putea depune oferte pentru una sau mai multe secţii neinteroperabile', se precizează în comunicat.
Ofertele depuse se vor deschide marţi, la ora 10,00, la sediul Bursei Române de Mărfuri, persoanele juridice interesate să participe la licitaţie putând depune documentaţia până în ziua derulării procedurii, la ora 9,00. Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de 4 ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare.
Cele 27 de secţii de cale ferată neinteroperabile care se vor licita marţi se află pe raza sucursalelor regionale de cale ferată Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa.
Vor fi scoase la licitaţie cinci secţii neinteroperabile de pe raza Sucursalei Regionale CF Bucureşti: Ploieşti Vest – Târgovişte Nord – Fieni – Pietroşiţa; Diţeşti – Gura Palăngii; I. L. Caragiale – Diţeşti – Moreni; Ploieşti Nord – Măneciu şi Câmpina – Câmpiniţa – Telega.
De pe raza Sucursalei Regionale CF Craiova va fi scoasă o secţie, respectiv Bradu de Sus – Bradu Rafinărie – Pârvu, de pe raza Sucursalei Regionale CF Timişoara – trei secţii neinteroperabile (Caransebeş – Bouţari; Haţeg – Subcetate şi Oraviţa – Anina), iar de pe raza Sucursalei Regionale CF Cluj – patru secţii (Câmpia Turzii – Turda; Ilva Mică – Rodna Veche; Botiz – Bixad şi Baia Mare – Baia Mare Nord).
De asemenea, vor mai fi licitate două secţii neinteroperabile aparţinând Sucursalei Regionale CF Braşov (Chileni – Voşlobeni şi Sebeş Alba – Petreştii de Pădure), şase de pe raza Sucursalei Regionale CF Iaşi (Dorneşti – Gura Putnei – Putna; Dornişoara – Floreni; Gura Humorului – Dărmăneşti; Crasna – Huşi; Zorleni – Fălciu Nord şi Piatra Neamţ – Bicaz), trei de pe raza Sucursalei Regionale CF Galaţi (Făurei – Tecuci; Mărăşeşti – Panciu şi Comăneşti – Moineşti) şi alte trei aparţinând Sucursalei Regionale CF Constanţa (Slobozia Veche – Ţăndărei; Medgidia – Tulcea Oraş şi Medgidia – Negru Vodă).
'Ne aşteptăm ca operatorii de transport să sprijine menţinerea transportului feroviar pe aceste secţii neinteroperabile, mai ales că din această lună nu mai există obligativitatea de a licita minimum o grupă de secţii, ei având acum posibilitatea să participe la licitaţie doar pentru o secţie de cale ferată', a declarat directorul general al CFR SA, Macarie Moldovan.
CNCF 'CFR' SA are posibilitatea să ofere în regim de închiriere – prin licitaţii publice la Bursa Română de Mărfuri – secţiile de circulaţie aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile către operatori economici, conform prevederilor HG 643/ 2011. Operatorii economici, desemnaţi câştigători, sunt obligaţi să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative. Prin programul de închiriere a secţiilor de cale ferată neinteroperabilă, CFR SA respectă unul dintre angajamentele asumate în faţa organismelor internaţionale.
Sursa> Agerpres