Cheltuielile cu personalul sunt prevăzute la 348,2 milioane lei, din care 262,8 milioane lei sunt cheltuieli cu salariile. Numărul prognozat de personal la finele anului este de 9.162 angajaţi, iar câştigul mediu lunar pe salariat este stabilit la 2.498 lei.
Bugetul pentru 2012 al companiei prevede cheltuieli de investiţii în sumă de 97,4 milioane lei, din care 82,6 milioane lei din surse proprii.
Creanţele restante pentru acest an au fost stabilite la 409 milioane lei.
CFR Marfă este lider pe piaţa transporturilor feroviare de marfă din România, cu o cotă de piaţă de 61,1% pentru mărfuri transportate, pe primul semestru al anului 2011.
Conform acordurilor încheiate cu instituţiile financiare internaţionale, CFR Marfă ar trebui privatizată până la finele acestui an.
Programul de guvernare 2012 propus de Cabinetul Ponta prevede reanalizarea actualei strategii de privatizare a CFR Marfă după aplicarea testului investitorului privat şi a testului vânzătorului privat în economia de piaţă.