CFR Marfă a câştigat licitaţia de transport cărbune energetic, organizată în data de 28 iulie 2015 de Complexul Energetic Hunedoara, contractele de transport urmând să fie încheiate pe o perioadă de doi ani, potrivit unui comunicat remis miercuri.
Astfel, va fi continuată colaborarea începută în anul anterior. Potrivit comunicatului CFR Marfă, licitaţia a avut ca obiect 'atribuirea contractelor de transport cărbune energetic pe calea ferată între punctele de expediţie ale furnizorilor şi staţia CFR Mintia, respectiv antestaţia Triaj şi a serviciilor de transport cărbune brut de la staţiile CFR Paroşeni, Livezeni şi Lupeni la Halta Vulcan, respectiv a serviciilor de manevră feroviară pe liniile ferate industriale proprietate SCEH SA Petroşani'.
Potrivit comunicatului CFR Marfă, contractele de transport vor fi încheiate pe o perioadă de doi ani, iar cantitatea transportată va fi de 2,4 milioane de tone de cărbune, respectiv 1,1 milioane tone pentru servicii de manevră.
CFR Marfă, cel mai mare operator feroviar de marfă din România, a raportat, anul trecut, o cifră de afaceri de 212 milioane euro şi o cotă de piaţă de 54,8%.
AGERPRES