Compania Naţională de Cai Ferate 'CFR' organizează o licitaţie deschisă pentru lucrări de reparaţii pe tronsonul Caransebeş-Timişoara, între staţiile Jabar şi Recaş, în vederea creşterii vitezei de circulaţie, valoarea totală estimată a contractului fiind de 2,7 milioane lei, fără TVA, se arată într-un comunicat al companiei.
Potrivit CFR, sursa de finanţare este asigurată de la bugetul de stat.
"Programul de reparaţii cuprinde intervalul de staţii Jabar – Recaş, între km 524+300-550+994, şi are scop final creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor la 100 kilometri pe oră, procedura de licitaţie cuprinzând atât elaborarea proiectului tehnic, cât şi execuţia lucrărilor", se arată în comunicat.
Durata de valabilitate a contractului este de 7 luni de la atribuire, iar criteriul este preţul cel mai scăzut. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 8 iunie 2016, ora 09,00, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 10.00, la sediul Regionalei Timişoara.
Anunţul de participare la procedura licitaţie deschisă, conţinând informatii asupra modului de desfăşurare a procedurii, precum şi documentaţia de atribuire, sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP).
AGERPRES