CFR SA a propus joi sindicaliştilor desfiinţarea a patru regionale, respectiv Braşov, Timişoara, Galaţi şi Constanţa, prin care numărul angajaţilor s-ar reduce cu 1.000 de persoane, a declarat preşedintele Federaţiei Mişcare-Comercial, Gheorghe Popa."Am primit o notă de la CFR SA, referitoare la o restructurare a activităţii, prin care se va reduce numărul salariaţilor cu 1.000 de angajaţi, prin desfiinţarea a patru regionale. Din punctul nostru de vedere, disponibilizarea cel
CFR SA a propus joi sindicaliştilor desfiinţarea a patru regionale, respectiv Braşov, Timişoara, Galaţi şi Constanţa, prin care numărul angajaţilor s-ar reduce cu 1.000 de persoane, a declarat preşedintele Federaţiei Mişcare-Comercial, Gheorghe Popa.
„Am primit o notă de la CFR SA, referitoare la o restructurare a activităţii, prin care se va reduce numărul salariaţilor cu 1.000 de angajaţi, prin desfiinţarea a patru regionale. Din punctul nostru de vedere, disponibilizarea celor 1.000 de salariaţi nu rezolvă problemele de la companie”, a declarat Popa, după întâlnirea cu conducerea CFR SA.
El a spus că CFR Călători nu a transmis programul cu propuneri pentru restructurarea companiei, urmând să îl comunice luni.
Liderul de sindicat a adăugat că problemele căii ferate nu pot fi rezolvate dacă „se păstrează un tratament discriminatoriu” între infrastructura rutieră şi cea feroviară.
Potrivit lui Popa, anul trecut 81% din transporturile de marfă au fost realizate pe infrastructura rutieră şi 19% pe cea feroviară.
„În Europa, raportul între infrastructura rutieră şi feroviară este de 50 şi 50, iar România îşi permite luxul să cheltuiască bani pe drumuri, cu rezultate aproape zero. Dacă nu se vor găsi resurse de finanţare pentru calea ferată putem vorbi de închiderea acesteia”, a mai spus Popa.
SURSA: Mediafax