CFR scoate la licitație 1.000 km cale ferată, pentru închiriere

Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA oferă spre închiriere 1.016,2 km de cale ferată (29 secţii CF), care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile, prin intermediul unei licitaţii publice cu strigare care va fi organizată marţi la Bursa Română de Mărfuri (BRM), se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit documentului, durata de valabilitate a contractului de închiriere este de 4 ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare. 'Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 19.08.2014, ora 09,00, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 10,00, la sediul Bursei Române de Mărfuri şi pot participa persoane juridice române care au calitatea de operatori licenţiaţi de transport feroviar, conform condiţiilor menţionate în documentaţie', se mai arată în comunicat.



Ofertele se pot depune pentru una sau mai multe secţii de circulaţie, aflate pe raza sucursalelor regionale de cale ferată Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa, precizează compania.



'Prin programul de închiriere a secţiilor de cale ferată neinteroperabilă, CFR SA respectă unul dintre angajamentele asumate în faţa organismelor internaţionale, iar gestionarii privaţi de infrastructură care se alătură acestui proiect, prin închirierea uneia sau a mai multor secţii CF, contribuie nu doar la menţinerea transportului feroviar pe aceste trasee, dar şi la revigorarea sistemului feroviar', se mai arată în comunicat.



CNCF 'CFR' SA are posibilitatea să ofere în regim de închiriere – prin licitaţii publice la Bursa Română de Mărfuri -, secţiile de circulaţie aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile către operatori economici, conform prevederilor HG 643/ 2011. Conform comunicatului, operatorii economici, desemnaţi câştigători, sunt obligaţi să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative.

 

Sursa: Agerpres