Trenurile circulă cu limitări de viteză pe opt regionale din cauza temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul şinei, informează miercuri CFR SA.
Intervalele de staţii unde s-au introdus limitări de viteză sunt: Regionala CF Bucureşti (Bucureşti Nord -Videle – Giurgiu, Titu – Goleşti, Chitila – Titu); Regionala CF Craiova (Craiova – Piatra Olt, Craiova – Segarcea, Caracal – Piatra Olt, Videle – Strehaia); Regionala CF Timişoara (Stamora Moraviţa – Timişoara Nord, Timişoara Est – Căvăran, Lugoj – Simeria, Arad – Sântana, Timişoara Nord – Jimbolia, Caransebeş – Reşiţa Nord, Vârciorova – Slatina – Timiş, Ilia – Lugoj); Regionala CF Cluj (Beclean pe Someş – Ilva Mică, Bistriţa Nord – Beclean pe Someş, Dej – Deda, Oradea – Ciumeghiu, Episcopia Bihor – Carei, Aleşd – Oradea); Regionala CF Iaşi (Nicolina – Buhăieşti, Buhăeşti – Tecuci); Regionala CF Galaţi (Mărăşeşti – Lieşti); Regionala CF Braşov (Sighişoara – Augustin, Braşov – Bod, Feldioara – Apaţa, Şercaia – Braşov, Tuşnad Sat – Siculeni, Harman – Bodog); Regionala CF Constanţa (Ţăndărei – Feteşti, Ţăndărei – Slobozia Nouă, Babadag – Medgidia, Ciulniţa – Călăraşi Sud).
"În această perioadă, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare va efectua revizii suplimentare pe reţea în regiunile aflate sub atenţionare de Cod Galben şi Cod Portocaliu, prin verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în şină va depăşi 50 de grade C, pe tronsoanele unde situaţia o impune se va reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă. Menţionăm faptul că aceaste măsuri sunt aplicate de toate companiile manageri de infrastructură şi respectă normele de siguranţă feroviară în astfel de situaţii speciale", precizează CFR SA.
Compania de transport feroviar afirmă că va aviza operatorii când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce tronsoane se va lua această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulaţie, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condiţiile de trafic.
Călătorii trebuie ca, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre orele de sosire şi de plecare a trenurilor în staţiile CFR şi la casele de bilete.
Pe de altă parte, CFR Călători informează că menţine în circulaţie toate vagoanele şi automotoarele dotate cu instalaţii de climatizare iar pentru evitarea defectărilor în parcurs, instalaţiile de climatizare sunt verificate înainte de plecarea trenurilor în cursă.
"Pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecţiuni medicale, recomandăm: să aibă o sticlă cu apă; să aibă medicaţia necesară în caz de nevoie; dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă că o persoană are nevoie de ajutor să anunţe imediat personalul de tren", se arată în comunicatul CFR Călători.
Un număr de 12 judeţe se află, miercuri, sub atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic.
Joi, cinci judeţe din sudul şi sud-vestul ţării se vor afla sub atenţionare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, iar în restul ţării, cu excepţia judeţelor Satu Mare, Sălaj şi Maramureş, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben.
AGERPRES