Procedura de stimulare ovariană a fost inclusă în categoria celor decontate în cadrul proiectului municipal „Newborn – Oncofertilitate”, un proiect de hotărâre pe această temă fiind adoptat în şedinţa CGMB de vineri.
„Proiectul HCGMB de astăzi aduce o modificare: includem o nouă procedură în categoria celor decontate, pe lângă prelevarea, crioconservarea şi congelarea materialului genetic. Noua procedură decontată, aplicabilă doamnelor care beneficiază de proiect, este stimularea ovariană, pentru că specialiştii ne-au semnalat că sunt cazuri în care este necesară şi această etapă, pentru a creşte cât mai mult şansele celor afectaţi de a deveni părinţi”, a declarat directorul medical al ASSMB, Ablakim Turkes, potrivit Agerpres.
Bugetul proiectului se ridică la aproape 200.000 de euro
Primarul general, Gabriela Firea, a spus că a iniţiat proiectul „Newborn – Oncofertilitate” în 2018, fiind preluat din lista celor primite în Campania „Propune pentru Bucureşti”.
Cu un buget multianual de aproximativ 190.000 de euro, proiectul este derulat prin Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr.Panait Sîrbu” şi are ca scop acordarea de sprijin financiar pentru prezervarea fertilităţii celor care urmează să înceapă tratamentele oncologice, potrivit unui comunicat al Municipalităţii.