Charles Gave: „Moneda euro dispare în mai puțin de un an”

Aceasta este opinia economistului francez Charles Gave, a cărei firmă de cercetare GaveKal este foarte cunoscută, mai ales de către unele cercuri ale fondurilor speculative de investiții.

"Euro va înceta să mai existe în mai puțin de un an de acum înainte. Absolut tot sistemul a fost complet disfuncțional de la început", a declarat Charles Gave în cadrul unei întâlniri informale, întrebat ce părere are despre desființarea monedei euro.

Acesta și-a continuat declarația, arătând că reîntoarcerea la monedele naționale va contribui la alocarea mai eficientă a resurselor și la îmbunătățirea investițiilor.

"Desființarea monedei euro este cel mai bun lucru care se poate întâmpla pentru piețe", a concluzionat economistul.

Charles Gave este unul dintre cei mai mari puternici economiști francezi și unul dintre experții recunoscuți în toată lumea.
Roubini i-a mai dat monedei euro de trăit 5 ani
Declarația lui Gave este mai pesimistă chiar și decât cea făcută de curând de Nouriel Roubini, recunoscut internațional pentru declarațiile sale prăpăstioase.
"Ar putea zona euro să se destrame? Acest lucru este posibil într-un orizont de timp de cinci ani", este titlul unei analize realizate de profetul crizei, Nouriel Roubini, preşedintele Roubini Global Economics. El spune că uniunea economică și monetară nu a îndeplinit niciodată în totalitate condițiile unei regiuni monetare optime.
Marea Britanie, pregătiri pentru desființarea euro
Ministerul britanic de Finanțe a admis că Guvernul a pregătit un plan pentru scenariul în care Grecia dă faliment, după ce a fost avertizat de către un fost oficial de stat că moneda euro nu va rezista la infinit.
Jack Straw, fostul secretar brtianic de stat la Muncă spune că cel mai bine ar fi ca moneda euro să aibă o "moarte rapidă" decât una lentă, scrie the Telegraph.
Într-o întâlnire de urgență, un oficial al ministerului de Finanțe a cerut de la toate sferele de influență britanice să susțină cu tărie refuzul acordării unui nou împrumut pentru Grecia și să ceară ieșirea statului din zona euro.
Germanii au din ce în ce mai puţină încredere în euro

Majoritatea germanilor nu mai au încredere în euro din cauza crizei prin care trece moneda unică, legat de cvasi-asfixierea economiei greceşti, relevă un studiu al institutului Allensbach, publicat duminică – informează AFP.

În total, 71% din persoanele interogate au afirmat că au "mai puţină", "cu greu" sau "nicio încredere" în euro, potrivit acestui sondaj publicat de Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung. Doar 19% declară că au "o mare" sau "o foarte mare" încredere în moneda unică, potrivit aceleiaşi surse.

Neîncrederea faţă de euro continuă să crească în rândul germanilor: în aprilie 66% afirmau că nu au încredere în moneda europeană. În 2008, mai puţin de jumătate din persoanele interogate au împărtăşit această opinie.

Într-un sondaj publicat la 10 iunie de canalul public ZDF, 60% din germani se declarau şi împotriva acordării de noi ajutoare de către UE Greciei, aflată în dificultate.

"Cetăţenii germani sunt mai sceptici decât acum un an faţă de moneda unică. Criza greacă a depăşit graniţele", constata recent Peter Matuschek, analist la Institutul german de sondare a opiniei publice Forsa.

"Unii consideră că au strâns destul cureaua în ultimii ani pentru ca Germania să fie performantă. Ei nu înţeleg de ce trebuie acum să ajute alte ţări care nu au făcut aceleaşi eforturi", explică şi Dominik Hierlemann, politolog la Fundaţia Bertelsmann.