Potrivit unui studiu al FMI, cheltuielile bugetare nu au fost ţinute sub control şi au crescut într-un ritm îngrijorător. Este vorba în principal despre salariile personalului autorităţilor locale, din spitale şi universităţi.
Cheltuielile cu personalul autorităţilor locale şi entităţilor autofinanţate (universităţi şi spitale) au crescut în primul semestru cu până la 20%. Cuantumul este de trei ori mai mare decât avansul înregistrat de cheltuielile administraţiei centrale, care a fost de 6%.
Raportul primei evaluări a FMI la acordul cu România spune că „scăderea veniturilor a fost temporar compensată prin controale stricte ale cheltuielilor, dar s-au acumulat presiuni considerabile pe partea de cheltuieli. În special, cheltuielile curente în afara administraţiei centrale (autorităţi locale şi entităţi auto-finanţate, cum sunt universităţile şi spitalele) nu au fost ţinute sub control prin măsurile de reducere a sporurilor şi a numărului de angajaţi, iar impactul majorărilor masive de salarii şi pensii din ultimele luni ale anului 2008 a fost mai mare decât se anticipase”.
Concret, primăriile, spitalele şi universităţile locale nu au redus salariile şi au angajat cât au putut. Şi au avut de unde, rândul şomerilor din domeniul privat îngoşându-se în această perioadă de la o lună la alta. „Această depăşire a cheltuielilor curente, mai ales în afara bugetului general consolidat, ar putea periclita îndeplinirea obiectivelor fiscale şi ar putea conduce la alte reduceri nedorite ale cheltuielilor de capital dacă nu se implementeaza cu succes reformele menite să aducă aceste cheltuieli sub control”, se mai arată în raport.
Reprezentanţii instituţiei financiare internaţionale au fost de acord, în august, cu majorarea deficitului bugetar la de la 4,6% la 7,3% din PIB în 2009, dar au impus măsuri de ajustare de încă 0,8% din PIB pentru restul anului, în lipsa cărora decalajul ar fi urcat la 8,1% din PIB. A doua misiune a FMI va veni în România pentru o nouă evaluare a acordului stand-by la sfârşitul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie.