Mai multe decizii de limitare a cheltuielilor publice au fost adoptate în ședința de miercuri a Guvernului, a anunțat instituția, într-un comunicat.
Astfel, conform comunicatului dat publicității de Executiv, vor fi aplicate o serie de măsuri, printre care cele de mai jos.
* Ordonanța de urgență aprobată miercuri include măsuri în ce privește restricția de achiziții de autoturisme, mobilier, aparatură birotică, având în vedere necesitatea de a utiliza cât mai eficient resursele bugetare, precum şi necesitatea alocării fondurilor destinate investițiilor pentru derularea obiectivelor de investiţii.
* Potrivit actului normativ, în anul 2018, ordonatorii de credite ai instituţiilor şi autorităţilor publice au obligația de a reduce cu 10% cheltuielile cu bunurile şi serviciile aferente întreținerii și funcționării instituției. Sunt prevăzute unele excepții, de exemplu, măsura nu se aplică pentru acțiunile și activitățile specifice pregătirii și exercitării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
* Munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru se va compensa numai cu timp liber corespunzător. Prin excepție, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația în vigoare în luna iunie 2017.
* Nivelul indemnizațiilor acordate veteranilor și văduvelor de război, persoanelor persecutate din motive politice și etnice și altor categorii de persoane, precum și a celor acordate membrilor unor academii sau urmașilor se menține la nivelul acordat în luna decembrie 2017.
* O altă măsură stabilește suspendarea ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice, începând cu 1 ianuarie 2018, până la 31 decembrie 2018. Ordonatorii de credite pot aproba ocuparea unui procent de maximum 50% din totalul posturilor ce se vor vacanta după data de 1 ianuarie 2018, numai în condiţiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget.