Departe de ochii politicienilor, fără campanie electorală, fără afișe și fără un program politic, în România reală, Cheluțu a ajuns deja primar. În timp ce politicienii mimează o campanie electorală insipidă, presărată cu afișe și flyere în care vin să facă aceleași promisiuni josnice, românii tocmai le dau dovadă că nu-i mai interesează politica sub nicio formă de manifestare a ei.
Gabriela Firea, Nicușor Dan sau orice alt candidat la funcția de primărie nu ar putea să genereze nici măcar un sfert din cât a făcut clipul video cu buldogul francez care înoată într-o piscină.
La ora asta, Cheluțu are o notorietate „de brand” mai mare decât orice candidat din România. Dacă ar fi o persoană umană, Cheluțu ar câștiga orice fotoliu de primar din România. Pentru că, așa cum știm, oamenii votează într-o proporție covârșitoare în funcție de notorietate.
După 30 de ani în care li s-au tot vândut promisiuni, românii nu mai sunt interesați de niciun program politic, oricât de realizabil sau atractiv ar fi. Internetul este suficient de capabil să-i țină refugiați într-o lume utopică, dar lipsită total de mizeria discursului politicianist în care se vorbește despre taxe, impozite, salarii, autostrăzi, trafic, pomeni electorale și altele.
Nu imi dau seama exact care este publicul care s-a uitat la cum înoată Cheluțu în piscina luxoasă, însă intuiesc că cel mai probabil este format din tineri, foarte tineri și copii.
Adică generația care va avea un cuvânt de spus, la un moment dat. Generația care va trebui și ea luată în seamă. Generația care va trebui convinsă, cumva, să vină la urne și să pună ștampila.
În curând, poate mai curând decât credem, nu va mai merge cu promisiuni legate de mărirea pensiilor. Nu va mai merge nici cu promisiuni legate de asfaltarea arterelor sau deblocarea traficului, nici cu vouchere, nici cu credite la dobânzi mici.
Lumea s-a schimbat și se schimbă.
În Chiajna, de exemplu, oamenii au obosit să mai vrea să ajungă în condiții civilizate la metrou. Pentru că și-au dat seama că oricât și-au dorit, nu s-a putut. Acum, de când cu pandemia și telemunca, nu vor decât un singur lucru: să nu le mai pice internetul încontinuu, în condițiile în care singurul operator de cablu din zonă îi ignoră constant.
Politicienii trebuie să-și dea seama că au nevoie de cu totul alt discurs pentru a ajunge la generațiile care vin din urmă. Discursul politic care este același de 30 de ani deja nu mai merge.
Până acum, promiteai că mărești pensiile și ajungeai ce voiai tu: primar, parlamentar, orice. De-acum înainte, tipul acesta de promisiune nu va mai merge.
P.S. În timp ce Nicușor Dan tocmai a promis că va menţine subvenţiile pentru transportul în comun şi agentul termic în Capitală, precum şi programul de fertilizare, „primarul” Cheluțu a mai strâns câteva sute de mii de voturi.