Știm că Toyota este liderul mondial al vânzărilor de mașini. Știm și că Volkswagen este brandul care și-a manifestat intenția de a detrona liderul. Surprinzător însă pentru mulți este faptul că, în clasamentul mondial al înmatriculărilor de autoturisme, mărci precum Chevrolet, Hyundai, Honda sau KIA sunt mult mai sus decât Renault, BMW sau Audi.
Ne-am obișnuit să privim piața auto europeană ca pe un etalon al vânzărilor de mașini. Poate că așa și este, dar numai dacă ne gândim la nivelul tehnologic al produselor vândute pentru că, în materie de înmatriculări, alte piețe dictează acum trendul.
Conform clasamentului mondial al înmatriculărilor de vehicule, țara cu cel mai mare număr de mașini intrate în circulație în doar o lună – în cazul de față, ianuarie 2013 – este China, cu 2.034.500 de unități, urmată de Statele Unite, cu 1.043.192 unități și Japonia, cu 382.836 de unități. Pe locurile următoare se află, în ordine, Brazilia, India și, abia pe locul șase, Germania.
În clasamentul mondial al mărcilor, întocmit în funcție de numărul de vehicule ușoare (autoturisme + vehicule comerciale sub 3,5 tone) înmatriculate în întreg anul 2012, pe primul loc se află niponii de la Toyota cu 7,83 milioane de unități. Locul secund este ocupat de Volkswagen cu 6,08 milioane de unități, iar pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat Ford cu 5,11 milioane de unități. În ciuda faptului că europenii consideră mărcile născute pe bătrânul continent ca fiind printre cele mai puternice, clasamentul întocmit de focus2move și preluat de AutomotiveNews Europe arată că, în afara VW, doar Fiat mai intră în Top 10. În rest, locurile de la patru la nouă sunt ocupate, în ordine, de Chevrolet, Nissan, Hyundai, Honda, Suzuki și KIA. Interesant este și faptul că, aflată pe poziția a 11-a, marca Renault a depășit cu mai puțin de 90.000 de unități înmatriculate un nume complet necunoscut majorității europenilor: Wuling. Acest brand chinezesc a fost preferat anul trecut de 1.609.848 de cumpărători. Trioul premium BMW, Audi; Mercedes-Benz ocupă în 2012 locurile 13,14 și 15, fiind despărțite de doar câteva zeci de mii de unități.