Grupul energetic american Chevron a mai făcut un pas spre explorarea gazelor de şist în estul României, dar mai are nevoie de cel puţin două autorizaţii înainte de a demara lucrările de foraj, a afirmat, joi, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, într-o declaraţie pentru Reuters.
Autorităţile locale din judeţul Vaslui, unde Chevron are concesionată o suprafaţă de 1,6 milioane de acri, au acordat companiei Chevron autorizaţii de dezvoltare pentru trei perimetre.
‘Aceste documente nu oferă dreptul de a efectua lucrări’, a subliniat ministerul. ‘Vorbim despre explorare şi nu exploatare şi suntem în prima fază, de eliberare a autorizaţiilor de mediu pentru unul din perimetre’, a adăugat sursa citată.
Înainte de a demara operaţiunile de explorare, Chevron va avea nevoie, în conformitate cu prevederile legale, şi de autorizaţii de construcţie, a precizat Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
Un raport al Agenţiei americane pentru informaţii privind energia estimează că resursele de gaze de şist ale României, Bulgariei şi Ungariei ar totaliza 538 de miliarde de metri cubi, ceea ce este puţin peste consumul anual al Europei şi reprezintă o cantitate suficientă pentru a asigura necesităţile României pentru o perioadă de 40 de ani.
Cu toate acestea, anul trecut, activiştii care se opun folosirii metodei fracturării hidraulice au cerut guvernului să anuleze autorizaţiile acordate Chevron şi să menţină un moratoriu privind exploatarea gazelor de şist.
După câştigarea alegerilor din decembrie 2012, premierul Victor Ponta a declarat că România va permite explorările legate de gazele de şist.
SURSA: Agerpres