Președintele CA de la Chimcomplex, domnul dr. ing. Bancila Virgiliu declara că societatea/actionariatul sunt interesate de aceasta tranzacție, dar aceasta trebuie făcută în primul rand în interesul Oltchim, cat și în interesul vânzătorului și al cumpărătorului .
În ultimii trei ani Chimcomplex a depus trei oferte de cumpărare și a purtat mai multe corespondente la autoritățile responsabile (administratori judiciari, creditori, minister) în care a arătat ca întârzierea procesului de vânzare a Oltchim este în detrimentul tuturor, atât a vânzătorului cât și a cumpărătorului, dar și a societății Oltchim.
Acum credem ca este bine ca se încearcă vânzarea pe grupe de active, dar dacă într-adevăr se dorește ca aceasta sa fie un succes, este necesar sa se rezolve de la început câteva probleme:
– gruparea activelor sa se facă pe principiul funcționalității acestora; grupele formate sa constituie entități funcționale tehnologic.
– vânzătorul trebuie să ofere și soluții pentru ca problemele de mediu preluate de cumpărător sa poată fi eșalonate într-un timp rezonabil; altfel activele respective nu pot fi valorificate și nici un cumpărător nu va prelua aceste active fără sa aibă garanția valorificării prin punerea lor în funcțiune.
– prețul de plecare a vanzarii/licitațiilor sa fie unul realist, sa tina cont de uzura fizica și morala a activelor respective; pentru a stabiliza, consolida și dezvolta societatea sunt necesare investiții imediate.
În acest fel vânzătorul trebuie să realizeze o oferta realista, atractiva și necondiționată care sa permită o licitație corecta și care sa dea șanse egale tuturor competitorilor, romani și străini.
Pe de alta parte, Chimcomplex are o experienta de peste 60 de ani în același domeniu, a obținut rezultate remarcabile și are toate atuurile pentru relansarea cu succes a Oltchim; are parteneri importanți și finanțarea necesara achizitiei activelor. Mai mult, are decizia de a se implica în industria chimica, în reconstrucția acesteia.
Prin achiziția activelor de la Oltchim vrem sa constituim Compania Romana de Chimie pe nucleul format din Chimcomplex și Oltchim. Sinergia celor doua combinate și investițiile preconizate vor crea o corporație puternica în România. Aceasta va valorifica superior resursele tarii:materii prime, personal instruit, piața și tehnologie.
Pe de alta parte urmărim și evoluțiile din industria chimica din tarile vecine; suntem interesați și am avut contacte cu autoritățile ucrainiene pentru a ne implica în programul de privatizare lansat în tara vecina, Ucraina.
Președintele Grupului SCR, Domnul Ștefan Vuza se va întoarce în tara vineri, 26 august 2016 și va confirma strategia noastră de dezvoltare.