Astfel, în perioada ianuarie-decembrie 2022, Chimcomplex a avut vânzări de 2.259 milioane de lei și veniturile din operațiuni (EBITDA) de 480 milioane de lei. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut s-a modificat și structura produselor în cifra de afaceri, crescând ponderea sodei caustice până la 44%, de la 20% în 2021.
Compania a crescut portofoliul de clienți internaționali, în special din regiune, exportul reprezentând 71% din cifra de afaceri. Europa este piața care consumă 92,45% di produsele care se fabrică la Rm. Vâlcea și Onești. În ultimele 12 luni compania a menținut la un nivel ridicat vânzările pe piața națională și internațională chiar dacă aceasta este invadată de produse provenite din zona asiatică, mult mai ieftine.
Chimcomplex a crescut veniturile angajaților în 2022
Deși performanțele financiare sunt mai mici cu 35% Chimcomplex a luat decizia ca începând cu luna iunie 2022 să crească cu 24,3% venitul mediu brut lunar oferit angajaților, la 7.150 de lei, de la 5.750 de lei. Chimcomplex mizează astfel pe creșterea performanței companiei, prin creșterea și încurajarea performanței fiecărui salariat și menținerea unui stil de viață al acestora peste nivelul altor bresle.
“Chimcomplex a plătit în 2022 către statul român impozite, taxe şi contribuţii de aproximativ 140 milioane de lei, în creștere cu 3% comparativ cu 2021. În următorii 5 ani intenționăm să rămânem concentrați pe proiectele de investiții care vor conduce la prelucrarea resurselor naturale ale țării în produse care în prezent se importă sau care se pot exporta. Deficitul balanței comerciale a fost de 34 de miliarde de euro în 2022, din care 14 miliarde de Euro reprezintă importuri de produse chimice.
Cu investițiile pe care le avem în plan vom elimina semnificativ importurile de produse chimice de cca. 5 miliarde Euro și vom crea și disponibilități pentru export. Totodată investim în tehnologii producătoare de hidrogen verde, energie verde, în instalații care absorb CO2, în dezvoltarea producției de energie electrică și termică în centrale de cogenerare și trigenerare” a declarat Ștefan Vuza, Președinte și CEO Chimcomplex.
Noul model de afaceri al companiei a dat roade
Chimcomplex și-a consolidat în 2022 portofoliul de servicii prin achiziția Sistemplast S.A. Râmnicu Vâlcea, companie localizată pe platforma Oltchim, specializată în furnizarea de soluții integrate de mecanică, proiectare, construcție, verificare și monitorizare lucrări industriale. De asemenea, Chimcomplex a achiziționat în 2021 o parte din activele CET Govora în scopul de a construi o centrală de cogenerare cu o capacitate de aproximativ 108 MW energie electrică și 85 MW energie termică, pentru asigurarea necesarului anual de energie termică a municipiului Rm. Vâlcea.
“Rezultatele din 2022 arată că modelul de afaceri integrat al Chimcomplex și planul strategic 2022-2030 au fost cheia unei performanțe pozitive. Lumea de mâine va deveni și mai mult o lume creată de chimie, deoarece multe dintre soluțiile neutre din punct de vedere climatic se bazează pe chimie, de la turbine eoliene la vehicule electrice.” a continuat Ștefan Vuza, Președinte și CEO Chimcomplex.
Ce este Chimcomplex?
Chimcomplex este principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice și oxo-alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea. Are o tradiție de aproape 70 de ani și dezvoltă produse de calitate pentru o viață mai bună și un viitor sustenabil. În anul 2022 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2.259 miliarde de lei.