China a început exerciţiile militare în jurul Taiwanului. Oficialii de la Taipei au reacționat imediat și au apreciat că acțiunea Beijingului reprezintă o provocare directă pentru navigaţia aeriană şi maritimă liberă.
China nu se lasă și transmite un semnal clar după după vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi. Beijingul a lansat, joi, exerciţii militare cu tir real în şase zone din jurul Taiwanului. La scurt timp după începerea programată a exerciţiilor la ora 4.00 GMT (7.00, ora României), televiziunea de stat CCTV din China a anunţat că exerciţiile au început şi se vor încheia duminică la ora 4.00 GMT (7.00, ora României). Acestea ar include trageri cu muniţie reală asupra apelor şi în spaţiul aerian din jurul Taiwanului, se arată în comunicat.
Oficialii taiwanezi au spus că exerciţiile încalcă reglementările Naţiunilor Unite, invadează spaţiul teritorial al Taiwanului şi reprezintă o provocare directă pentru navigaţia aeriană şi maritimă liberă, a relatat Reuters.
China efectuează exerciţii pe cele mai aglomerate căi navigabile internaţionale şi rute aeriene şi acesta este ”un comportament iresponsabil, ilegitim”, a precizat Partidul Democrat Progresist (DPP) din Taiwan. De asemenea, purtătorul de cuvânt al cabinetului din Taiwan, exprimând condamnarea serioasă a exerciţiilor, a declarat, că site-urile web ale Ministerului Apărării, Ministerului de Externe şi biroului prezidenţial au fost atacate de hackeri.
Taiwanul a dat avertismente pentru a alunga dronele chineze
De altfel, Taiwanul a reacționat după ce a observat că drone chineze au zburat, miercuri noaptea, deasupra zonei insulelor sale Kinmen. Imediat, au fost trase rachete de semnalizare pentru a da avertismente şi pentru ca aeronavele să fie alungate.
Generalul-maior Chang Zone-sung din comandamentul de apărare Kinmen al armatei a declarat, pentru Reuters, că dronele chineze au zburat în pereche în zona Kinmen de două ori miercuri seara, în jurul orelor locale 21:00 şi 22:00.
„Am tras imediat rachete de semnalizare pentru a da avertismente şi pentru a le alunga. După aceea, s-au întors. Au intrat în zona noastră restricţionată şi de aceea le-am dispersat”, a spus el.
China îşi rezervă dreptul de a-l lua cu forţa
China îşi rezervă dreptul de a-l lua cu forţa, a precizat, joi, că diferenţele sale cu insula autoguvernată sunt o chestiune internă.
”Pedeapsa noastră împotriva susţinătorilor fervenţi ai independenţei pro-Taiwan, a forţelor externe, este motivată, legală”, a menţionat Biroul de Afaceri al Taiwanului din Beijing, China.
În mod neobişnuit, exerciţiile din cele şase zone din jurul Taiwanului au fost anunţate printr-o hartă de localizare difuzată de agenţia oficială de ştiri Xinhua. Joi, primele opt articole în tendinţe de pe platforma chineză Weibo au fost subiecte referitoare la Taiwan, majoritatea exprimându-şi sprijinul pentru exerciţiile chineze sau furia cauzată de vizita lui Pelosi.