China a lansat o undă de șoc la nivel planetar: Vom recurge la forță. Este mega scandal internațional

china

China lansează amenințări dure la adresa Statelor Unite în privința situației din Taiwan, după ce șeful diplomației americane a ridicat restricțiile care reglementau interacțiunile dintre cele două țări.

China a ameninţat luni cu o „ripostă” după decizia SUA de a ridica restricţiile impuse responsabililor americani în contactele cu Taiwanul, insulă considerată de Beijing teritoriu chinez, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Relaţiile sino-americane sunt în prezent la nivelul cel mai scăzut. Cele două prime puteri mondiale sunt în dispută cu privire la un număr mare de subiecte, de la comerţ până la COVID-19 și soarta Hong Kong-ului şi a uigurilor.

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a anunţat sâmbătă ridicarea tuturor restricţiilor care reglementau interacţiunile între reprezentanţii oficiali ai SUA şi omologii lor taiwanezi.

Taiwanul are o populaţie de 23 milioane de locuitori. Este condus din 1945 de un regim care s-a refugiat pe insulă după preluarea puterii de către comunişti în China continentală în 1949 în urma războiului civil chinez.

China amenință cu o ripostă fermă

Republica Populară Chineză (RPC), cu capitala la Beijing, consideră teritoriul Taiwanului drept una din provinciile sale şi ameninţă să recurgă la forţă în caz de proclamare oficială a independenţei, adaugă sursa citată.

„China se opune ferm acestei manevre americane şi o condamnă cu vehemenţă”, a reacţionat Zhao Lijian, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, referindu-se la anunţul lui Mike Pompeo. „Orice acţiune care afectează interesele fundamentale ale Chinei va constitui obiectul unei riposte ferme”, a avertizat Zhao Lijian.

Ambasadoarea SUA la ONU, vizită în Taiwan

Mike Pompeo nu a precizat natura restricţiilor. Anunţul său, cu mai puţin de două săptămâni înainte de sfârşitul mandatului preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, pare mai mult simbolic. O lege din 2018 autorizează deja „responsabili de la toate nivelurile guvernului” să se „întâlnească cu omologii lor taiwanezi”.

Anterior, China a protestat împotriva vizitei anunţate în Taiwan a ambasadoarei SUA la ONU, Kelly Craft. Ea urmează să se deplaseze în insulă între 13 şi 15 ianuarie.

SUA rămâne aliatul principal al Taiwanului

Relaţiile dintre Beijing şi Taipei sunt tensionate de la venirea la putere în 2016 a preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen, al cărei partid militează în mod tradiţional pentru independenţa insulei – linie roşie absolută pentru China, comentează AFP.

Washingtonul a rupt relaţiile diplomatice cu Taipei în 1979. Atunci a recunoscut Beijingul ca unic reprezentant oficial al Chinei. Dar SUA rămân aliatul cel mai puternic al Taiwanului şi principalul său furnizor de armament.