China a lansat joi, de la centrul Jiuquan, din provincia Gansu, primul său telescop spaţial pentru studierea materiei întunecate, aceasta fiind cea dintâi etapă a unui program de punere pe orbită a patru sateliţi ştiinţifici care va continua în 2016, informează EFE citând agenţia Xinhua.
Satelitul cântăreşte 1,9 tone, va fi transportat de o rachetă propulsoare Lungul Marş 2-D şi va fi plasat pe o orbită situată la 500 de kilometri înălţime faţă de Pământ.
În primii doi ani de la lansare, telescopul va efectua observaţii în toate direcţiile, iar apoi se va concentra pe regiunile care vor părea a fi de mai mare interes. Satelitul va monitoriza direcţia de deplasare, energia şi încărcătura electrică a unor particule spaţiale de mare energie. Cercetătorii chinezi speră să obţină un prim set de rezultate provizorii în a doua jumătate a anului viitor.
Următorul satelit lansat în cadrul acestui program va realiza experienţe din domeniul fizicii cuantice, iar al doilea va avea la bord un telescop cu raze X cu lungime de undă mică, aşa-numite 'raze X dure', cu care va analiza găuri negre, stele de neutroni şi alte fenomene cu considerabile emisii de raze X şi Gamma.
Cel de-al patrulea satelit din această serie va conţine un laborator recuperabil în care se vor efectua 19 experimente biologice şi legate de fizica fluidelor.
Sursa: Agerpres