China a luat noi măsuri. Metoda prin care se vor reduce dobanzile cheie

China-SUA, yeni, dolari

SURSA FOTO: Dreamstime

Luni, China a surprins piețele financiare internaționale printr-o mișcare neobișnuită: reducerea dobânzii de politică monetară pe termen scurt și ajustarea dobânzilor de referință pentru împrumuturi.

China susține economia slabă prin reducerea dobânzilor cheie

Decizia autorităților din China face parte dintr-o serie de măsuri menite să impulsioneze economia celei de-a doua celei mari economii mondiale, care se confruntă cu o serie de provocări economice, conform relatărilor CNBC.

Reducerile de dobânzi au fost anunțate la scurt timp după ce săptămâna trecută China a publicat date economice dezamăgitoare pentru al doilea trimestru al anului. Aceste date au arătat o încetinire mai pronunțată a creșterii economice decât anticipau analiștii, ceea ce a stârnit îngrijorări cu privire la perspectivele economice pe termen scurt. În plus, liderii chinezi au participat recent la o plenară importantă care are loc aproximativ la fiecare cinci ani, un context în care au fost discutate strategii și politici economice pentru a răspunde provocărilor curente.

În prezent, China se confruntă cu o serie de probleme economice, printre care deflația persistentă, o criză imobiliară prelungită și o acumulare semnificativă a datoriilor. În plus, încrederea consumatorilor și a oamenilor de afaceri a scăzut considerabil, complicând eforturile de relansare economică. Tensiunile comerciale cu alte economii majore, inclusiv cu Statele Unite și Uniunea Europeană, au crescut, pe măsură ce liderii internaționali devin tot mai preocupați de dominația Chinei în sectorul exporturilor și de impactul acesteia asupra economiilor globale.

Se încurajează împrumuturile

În acest context, Banca Populară Chineză (PBOC) a decis să reducă dobânda repo pe șapte zile de la 1,8% la 1,7%. Această măsură are scopul de a îmbunătăți lichiditatea pe piață și de a încuraja împrumuturile și investițiile. De asemenea, banca centrală a revizuit mecanismul operațiunilor pe piața deschisă, ajustând instrumentele prin care influențează condițiile de lichiditate și dobânzile pe termen scurt.

În plus, în cadrul aceleași mișcări, China a redus și dobânzile de referință pentru împrumuturi. Dobânda principală pentru creditele pe un an (LPR – Loan Prime Rate) a fost ajustată de la 3,45% la 3,35%. Totodată, dobânda pentru creditele pe cinci ani, care este adesea utilizată ca referință pentru ipoteci, a fost micșorată de la 3,95% la 3,85%. Aceste măsuri sunt menite să reducă costurile de împrumut pentru consumatori și afaceri, stimulând astfel cererea și activitatea economică.

Pe termen lung, autoritățile chineze speră ca aceste reduceri de dobânzi să contribuie la revitalizarea economiei și să ajute la depășirea provocărilor economice curente. Totodată, aceste măsuri sunt parte integrantă a unei strategii mai ample pentru a menține stabilitatea economică și pentru a sprijini o creștere economică sustenabilă în fața incertitudinilor interne și externe.

”Reducerea de astăzi este o mişcare neaşteptată, probabil din cauza încetinirii abrupte a ritmului de creştere în al doilea trimestru, precum şi a apelului pentru realizarea ţintei de creştere pentru acest an” de către cea de-a treilea plenară”, a declarat Larry Hu, economist-şef pentru China la Macquarie.