Pătrunderea unei nave de război a Marinei americane prin Marea Chinei de Sud generează noi tensiuni între Washington și Beijing. Este pentru a cincea oară în acest an când o navă de război americană tranzitează apele revendicate inclusiv de China, în paralel cu demersurile administrației Biden de consolida legăturile cu Taiwanul.
China a taxat drept „ilegală” recenta intrare a unei nave a marinei SUA în apele sale teritoriale din Marea Chinei de Sud. Mai exact, scrie Deutsche Welle, este vorba de distrugătorul cu rachete ghidate USS Curtis Wilbur, care a tranzitat apele internaționale, în apropierea insulelor Paracel.
Acuzaţii grave ale Chinei
Pătrunderea navei de război americane este un act „neprofesionist”, acuză Beijingul. Comandamentul Teatrului Sudic al Armatei chineze susține că intrarea navei americane „i-a încălcat suveranitatea și a subminat pacea și stabilitatea regională”.
În același comunicat se mai spune că acțiunea SUA „sporește artificial riscurile regionale de securitate, provocând neînțelegeri, judecăți greșite și accidente pe mare”.
Este pentru a doua oară în două zile cînd China lansează declarații prin care condamnă acțiunile navei de război americane, notează DW.
Marina SUA a respectat dreptul internațional
Între timp, Marina SUA a declarat că USS Curtis Wilbur „și-a exercitat drepturile și libertățile de navigație” în apropierea insulelor Paracel. Și a acționat în conformitate cu dreptul internațional.
„Armata Statelor Unite va continua să zboare, să navigheze și să opereze oriunde permite legea internațională”, a subliniază Marina SUA într-un comunicat.
Washingtonul refuză să recunoască revendicările Chinei privind insulele și apele teritoriale ale Mării Chinei de Sud. Statele Unite conduc în mod regulat ceea ce numesc „operațiuni de libertate de navigație”, pentru a-și afirma dreptul de a naviga în apele internaționale.
Beijingul se plânge în mod constant de operaţiuni militare americane în acest sector, zonă în care se poartă o luptă de influenţă cu Washingtonul.
China, Taiwanul și Vietnam revendică, fiecare, suveranitatea asupra insulelor Paracel. Toate trei vor să li se ceară permisiunea sau să fie notificate înainte ca o navă militară sau o navă de război să se angajeze în „trecere” prin apele teritoriale.