În ultima perioadă, pe lângă războiul declanșat de Rusia în Ucraina, liderii lumii se tem ca nu cumva un alt conflict militar să izbucnească între Taiwan și China.
Un semnal de alarmă în acest sens vine chiar din partea Chinei, care este complet nemulțumită de atitudinea Statelor Unite în acest context. Ministrul chinez de externe Wang Yi i-a transmis un avertisment dur secretarului de stat american Antony Blinken.
Mai exact, oficialul chinez susține că în momentul de față Statele Unite trimit „semnale foarte greşite şi periculoase” în privinţa Taiwanului. Potrivit acestuia, cu cât activităţile care ţin de independenţă ale Taiwanului vor fi mai fulminante, cu atât este mai puţin probabil ca reglementarea să fie paşnică, arată Reuters.
„Statele Unite încearcă să submineze suveranitatea şi integritatea teritorială ale Chinei în privinţa Taiwanului”, i-a transmis la New York ministrul chinez de externe omologului său american, se arată într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă de ministerul chinez de externe de la Beijing.
SUA nu pot interveni în problema Taiwanului
Totodată, sursa citată mai precizează că situația din Taiwan este una internă chineză, iar SUA nu au niciun drept penru a interveni.
„Problema Taiwanului este o chestiune internă chineză, iar Statele Unite nu au dreptul de a interveni în privinţa metodei care va fi folosită pentru a o rezolva”, mai arată sursa citată.
Amintim faptul că reacția Chinei vine și după ce anterior, președintele american Joe Biden a confirmat că Statele Unite vor apăra Taiwanul în cazul unei invazii a Chinei, pe fondul creșterii tensiunilor în regiune.
Într-un interviu în emisiunea 60 Minutes a canalului american CBS, președintele Biden a fost întrebat dacă SUA vor apăra Taiwanul în cazul unui astfel de conflict. „Da”, a fost răspunsul președintelui Joe Biden.
China, avertisment dur pentru Statele Unite
La scurt timp au apărut și reacțiile din China. Purtătoarea de cuvânt al ministerului de externe chinez, Mao Ning, anunța public că declarațiile lui Biden „încalcă angajamentul făcut de SUA să nu susțină independența Taiwanului”.
Totodată, aceasta mai preciza și că țara sa își rezervă alegerea de a lua măsuri necesare atunci când este cazul. „China nu va tolera activitățile care încearcă să destrame țara, și ne rezervăm alegerea de a lua măsurile necesare”, spunea oficialul chinez.
Deși ulterior reprezentanții Casei Albe au încercat să explice faptul că aceste declarații nu constituie o schimbare a politicii de până acum și că SUA dorește să rămână o prezență stabilizatoare în regiune, acest lucru nu a contat pentru China.