La noi companiile de stat sunt considerate a fi ”pietrele de moară” ale economiei. În China, acestea sunt răspunzătoare pentru 60% din Produsul Intern Brut (PIB) al țării care nu este generat de agricultură, iar anul trecut giganții asiatici au avut un profit de circa 130 de miliarde de dolari.
În China există Comisia pentru Supravegherea și Administrarea Activelor care deține acțiuni la 120 de companii de stat. În total, controlează active în valoare de 3.700 de miliarde de dolari, potrivit datelor Comisiei. De la textile și până la resurse naturale, chinezii au câte o companie de stat care stabilește regulile jocului pe piața locală.
Deși obținerea unui profit de circa 129 de miliarde de dolari, în 2010, ne-ar putea face să credem că sunt companii cu manageri extraordinari de buni, analiștii consultați de prestigioasa publicație ”The Economist” susțin că întregul lor profit s-a evapora dacă ar fi nevoite să activeze pe o piață liberă, unde intervenția statului este minimală.
Privatizare cu chip chinezesc
Atunci când vorbim despre companiile de stat din China lucrurile sunt ceva mai complicate, deoarece în această categorie ar putea intra ușor și acele firme privatizate pe jumătate sau pe care statul le controlează în continuare prin interpuși.
Pe timpul lui Mao lucrurile obișnuiau să fie simple: statul controla tot ce mișca sub soare. După 1993, atunci când a început schimbarea sistemului și adoparea unei economii de piață, au început să apară confuziile.
În perioada 1995-2001, numărul companiilor de stat sau controlate de stat a scăzut cu circa două treimi, de la 1,2 milioane la circa 468.000, potrivit datelor agenției de consultanță McKinsey. Acest proces de modernizare și de modificare a relației dintre stat și companii a produs o mare varietate de hibrizi, adică de firme controlate aparent de mediul privat dar în privința cărora oficialii chinezi au de spus ultimul cuvânt.
Relația stat-privat în cea mai dinamică economie a lumii
În prezent, în China există mai multe categorii de firme, care pot fi grupate în funcție de implicarea statului în luarea deciziilor de management, potrivit theeconomist.com.
În prima categorie intră companiile de transport, instituții bancare, cele din sectorul telecom. Chiar dacă au fost vândute pachete minoritare de acțiuni, nimeni nu se îndoiește de faptul că planul de business nu se pune în practică dacă nu are OK-ul din partea oficialilor din fruntea Partidului Comunist. Exemplele includ China Construction Bank și China Mobile.
Urmează apoi firmele în care statul se asociază cu investitori privați, de cele mai multe ori străini. Aceștia primesc acces pe piața chineză, iar asicticii au acces la tehnologie occidentală. Acest tip de colaborare stat-privat se regăsește în industria auto, în agricultură și în logistică. În această categorie intră, printre altele, Shanghai Volkswagen (auto), DHL-Sinotrans (logistică).
Un al treilea grup de firme sunt cele considerate a fi complet private, în care directorii nu sunt numiți pe criterii politice și sunt recompensați nu pentru cât de bine răspund la sarcinile de partid, ci pentru performanțele comerciale. Nu sunt scutite, însă, de amestecul statului. Dacă sunt considerate ”prietenoase” vor avea acces la credite cu dobânzi mai mici, iar autoritățile vor căuta să le pună bețe în roate competitorilor. În această categorie intră Geely (auto), Goldwind (energie), Huawei (telecom).
Un ultim grup de firme este cel care beneficiază de finanțare din partea firmelor de private equity sau de venture capital deținute fie de autoritățile locale, fie de investitori privați. Ca exemple: Digital China (IT), Shanghai Environment Group.