Situaţia din Peninsula Coreea este serioasă şi nu un joc de calculator, a declarat la rândul său joi o purtătoare de cuvânt a Ministerul de Externe chinez, Hua Chunying, după ce Japonia a convins SUA să propună noi sancţiuni împotriva Coreii de Nord, conform agenţiei de presă britanice. 

Beijingul a denunţat joi apelul la înăsprirea sancţiunilor împotriva Phenianului după lansarea rachetei care a survolat Japonia, denunţând "rolul distructiv" al "unor ţări care ignoră cerinţele dialogului şi vorbesc doar despre sancţiuni", într-o aparentă referire la Japonia şi SUA, potrivit AFP. 

"Unele ţări ignoră în mod selectiv cerinţele dialogului şi vorbesc doar despre sancţiuni … Acţiunile şi cuvintele lor joacă un rol distructiv în locul unui rol constructiv în rezolvarea problemei nucleare nord-coreene, făcând ca eforturile pentru reluarea negocierilor cu Phenianul să bată pasul pe loc", a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei chineze. 

Pe de altă parte, două bombardiere strategice americane B-1B, capabile să transporte încărcătură nucleară, au efectuat o operaţiune comună cu avioane din cadrul forţelor aeriene sud-coreene joi, a relatat agenţia de presă Yonhap, citată de Reuters, acest exerciţiu intervenind la două zile după ce regimul de la Phenian a lansat o rachetă cu rază medie de acţiune ce a survolat Japonia, înainte de a cădea în Oceanul Pacific, ceea ce a dus la o escaladare a tensiunilor în regiune. La acest exerciţiu au luat parte şi patru avioane stealth F-35B americane, potrivit sursei citate.
 AGERPRES