Cancelarul german Angela Merkel s-a întâlnit vineri cu preşedintele Chinei, Hu Jintao, la Beijing, după ce pledase în ajun pentru cauza euro, iar apoi a plecat spre Canton, unde va participa la un forum economic.
Jintao a declarat că Merkel şi premierul Wen Jiabao "au ajuns la un consens asupra a numeroase subiecte", iar primul ministru chinez a confirmat că China s-ar putea implica mai mult în sprijinul Europei pentru a depăşi criza datoriei.
Încă de la sosirea sa în Beijing, joi dimineaţa, cancelarul german s-a străduit să-i asigure pe oficialii chinezi de viabilitatea euro şi de capacitatea Europei de a depăşi această criză.
Ea a pledat, de asemenea, pentru un acces mai extins pe piaţa chineză al întreprinderilor germane şi pentru consolidarea "parteneriatului strategic" între China şi Germania.
Dna Merkel a dat asigurări că nu va eluda drepturile omului în timpul vizitei în China şi a subliniat importanţa libertăţii de exprimare şi a libertăţii pe internet în cursul unei conferinţe de presă comune cu premierul Wen joi seara.
Primul ministru chinez a subliniat la rândul său urgenţa pentru Europa de a-şi reglementa criza datoriei şi a indicat că China are în vedere o "participare crescută" la Fondul european de stabilitate financiară (FESF) şi la Mecanismul european de stabilitate (MES), fond de ajutor permanent care îi va succeda acestuia şi va fi instituit în luna iulie.
Spre sfârşitul dimineţii de vineri, Angela Merkel a plecat din Beijing spre Canton, unde va vizita o întreprindere germană şi va participa, în cursul după-amiezii, la un forum economic care reuneşte întreprinzători germani şi chinezi, în prezenţa premierului Wen Jiabao.
SURSA: Agerpres