Practic, amenda primită de agenție arată că aceasta a subevaluat riscurile la care se expun anumite entități pe care le analizează, în general autorități locale.
Agenţiile chineze de rating sunt renumite pentru că acordă calificative favorabile emitenţilor locali, minimalizând riscurile, chiar dacă o serie de instituţii internaţionale atrag atenţia că datoria Chinei a ajuns la un nivel care ar putea declanşa o criză financiară.
Comisia de reglementare a valorilor mobiliare din China (CSRC) a informat vineri că a decis să interzică agenţiei Dagong Global Credit Rating Co Ltd, una din primele patru mari agenţii de rating din China, să mai acorde noi ratinguri timp de un an şi totodată i-a interzis să înlocuiască managerii companiei în această perioadă.
Anunţul CSRC a venit la scurt timp după ce Asociaţia naţională a investitorilor instituţionali pe piaţa financiară (NAFMII), un organism de control aflat sub subordinea Băncii Centrale, a anunţat şi ea că va suspenda operaţiunile Dagong cu privire la instrumentele de finanţare a datoriilor pentru societăţile non-financiare, de asemenea pentru un an.
Atât CSRC cât şi NAFMII au subliniat că Dagong a furnizat servicii de consultanţă firmelor cărora le-a acordat ratinguri. În plus, Dagong a furnizat informaţii false atunci când NAFMII i-a investigat practicile de business.
"Agenţiile de rating care oferă servicii de consultanţă companiilor cărora le atribuie ratinguri se abat serios de la principiul independenţei iar aceste abateri sunt interzise de reglementările în vigoare de pe piaţa interbancară", a informat NAFMII într-un comunicat.
Samuel Chien, director la compania Shanghai BoomTrend Investment Management, spune că în mod frecvent companiile chineze care vor să obţină un rating se adresează agenţiilor chineze de evaluare care le oferă cele mai bune calificative. Rezultatul este o piaţă în care emitenţii care beneficiază de ratinguri din categoria AA sau chiar mai mari reprezintă peste 90% din obligaţiunile restante. Aceasta în cotaţiile în care în acest an au avut loc un val de intrări de incapacitate de plată, inclusiv din partea unor emitenţi care au primit ratinguri ridicate din partea agenţiilor chineze.
Dagong este una din cele mai importante agenţii chineze de rating şi a dobândit o oarecare notorietate în afara Chinei pentru ratingurile sale suverane controversate. În luna ianuarie a acestui an, Dagong a coborât ratingul de ţară al SUA de la "A minus" la "BBB plus", echivalent cu cel atribuit unor ţări precum Peru, Columbia şi Turkmenistan, citând îngrijorările referitoare la posibilitatea ca reducerile de taxe să afecteze capacitatea Washingtonului de a-şi rambursa datoriile.